Tatiana Ernuțeanu, o poetă nonconformistă: "Mă lovesc de preconcepții, ba că sunt blondă, ba că sunt cochetă, ba că port bocanci de 2,5kg"

Doina Goanță

Publicat 14. 1. 2024

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Tatiana Ernuțeanu cu siguranță nu trece neobservată în public, cu un look de model, un stil vestimentar de inspirație retro și un farmec aparte. Dacă mai adaugăm și că este poetă și un artist talentat, atunci succesul este garantat. Tatiana compune poezie contemporană și are două volume publicate: "Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra, în 2020, și "Buletin de știri blues", în 2022. În plus, realizează colaje și cărți poștale, apreciate în mediul online.

Cum reacționează lumea când află că ești poetă? Îi surprinde acest lucru? Ești cum își imaginează ei că arată/este o poetă?

Există încă această mentalitate, în România, ca un poet să arate neapărat neîngrijit, implicit, cât se poate de dezinteresat de aspectul său, pentru a fi credibil, căci unui poet nu i-ar sta bine preocupat fiind de “superficialități”. Mă lovesc și eu de astfel de preconcepții, ba că sunt blondă, ba că sunt cochetă, ba că port bocanci de 2,5kg unul și aș putea continua. Firește că mă deranjează în primul rând pentru că eu sunt un om care nu suportă etichetările, nu le practic nici eu cu privire la alții, am o gândire liberă și nu cred că prima impresie, atunci când vedem un om, este neapărat și cea adevarată.
Pe scurt, da, îi surprind pe foarte mulți. Probabil că stilul meu vestimentar, poate că nonșalanța mea, poate felul ăsta al meu de a mă purta cu naturalețe sunt considerate aspecte care nu se potrivesc cu statutul de poetă.

​

Poți trăi din poezie în România? 

Din poezie, exclusiv, nici vorbă. Nu aș băga mâna în foc nici pentru alte genuri literare. Cred că trăim niște vremuri în care ideea de a deține lucruri materiale este mult mai importantă decât cea de a deține emoții. Și mai este o mică-mare problemă și anume, sunt extrem de mulți oameni care, necitind o poezie de când erau elevi, au rămas cu impresia că poezia este doar cea în rimă, romantică, aparent siropoasă, însă poezia contemporană este altceva. Și, dacă ar avea curiozitatea să citească unul, două poeme actuale, probabil că și-ar da seama mulți dintre ei că e posibil ca poezia chiar să le placă.

Se mai citeste poezie în România? Cine sunt cititorii tăi și ce îți spun când te întâlnești cu ei? Cum pot fi atrași oamenii către poezie?

Da, se citește poezie. Chiar se citește. Există un public tânăr, în mare parte, care este foarte aproape de acest gen literar. Am văzut asta cu ochii mei, în cadrul lecturilor publice, pe care le-am avut alături de alți poeți. Grădina Muzeului Literaturii era neîncăpătoare în vară, la Festivalul Internațional de Poezie, care a avut loc la București, la fel, Aula Bibliotecii Centrale Universitare, apoi lansările de cărți de poezie au tot mai mulți participanți, se organizează multe seri de poezie în multe baruri, atât aici în capitală, cât și în alte orașe din țară, Festivalul Femei pe Mătăsari propune seri de poezie și aș putea să mai exemplific. Legat de cititorii mei, am o comunitate care a crescut în timp, pe parcurs ce oamenii m-au descoperit. Eu scriu confesiv, hiper-realist, și asta face ca mulți oameni să se regăseasca în trăirile mele, în situațiile mele de viață.
Nu cred că oamenii pot fi atrași de poezie decât în măsura în care sensibilitatea lor le-o cere.

​

Poezia reprezintă doar o parte din activitățile tale din zona artistico-culturală, ca sa zicem așa. Știu că realizezi câteva lucruri foarte drăguțe – colaje, cărți poștale. Ce ne poți spune despre ele?

Atat poemele, cât si colajele și ce mai propun eu sunt manifestări prin care încerc să-mi concretizez trăirile proprii. Colajele mi se par tot niște poeme, dar vizuale. Un colaj nu este un carton cu decupaje, cum probabil unii cred. Colajul, conform documentelor aflate în cadrul Muzeului Guggenheim, reprezintă o formă de manifestare artistică, asociată cu începutul modernismului, și este un concept complex ce presupune nu doar alăturarea unor elemente. Într-un colaj există o poveste, o emoție, un mesaj întotdeauna. Colajele, nu doar ale mele, ci generic, sunt niște variante de cadouri originale și încărcate emoțional. Fiecare colaj, pe care îl realizez, este unic și are în spate emoția mea din momentul creării.

View this post on Instagram

A post shared by Tatiana Ernuteanu (@tatianaernuteanu)

Cărțile poștale, pe care le-am realizat, au reprezentat un demers prin care mi-am dorit să atrag atenția asupra indiferenței oamenilor epocii. Setul de cărți poștale poartă denumirea "Dă-mi mâinile tale calde" și înseamnă o nevoie bazală, pe care o avem cu toții. Nu toți avem curajul de a cere concret asta, astfel că aceste cărți poștale pot vorbi despre nevoile tale, indirect. Sunt 17 imagini simbolice, 16 fotografii făcute de mine și un desen tot făcut de mine, în 17 momente de singurătate profundă, din etape de viață diferite, unele la ani distanță. A fost un proiect personal, un soi de manifest căruia mi-am dorit să îi ofer vizibilitate pentru ca oamenii să înțeleagă că trebuie să îi privim pe cei de lângă noi cu empatie, înțelegere și toleranță.

Pregătești ceva pentru Ziua Îndrăgostiților sau Mărțisor pe zona aceasta? Sau poate chiar un volum de poezii?

Volum de poeme nu acum, însă pentru luna iubirii și pentru cei care au simțul umorului, puțin sarcasm, ironie și autoironie, am realizat o serie de colaje cu expresii, brodate manual, pe pânză, care pot fi văzute pe contul meu de Instagram. Expresiile sunt cele folosite cotidian, în orice relație și care denotă dragoste, dar nu la modul siropos, declarativ. Este acea dragoste care se simte din firesc, dintr-o ceartă, un reproș, o nemulțumire, din simpla conviețuire.

​

Eu te știu pe tine mai mult din zona mondenă și pot spune că nu treci neremarcată. Ai un stil vestimentar îndrăzneț si o atitudine cool. Te consideri o fashionistă? Te preocupă și zona asta a modei? Cum te-ai descrie din punctul ăsta de vedere?

Mulțumesc pentru această apreciere. Timp de 20 de ani, am lucrat ca om de comunicare, pentru numeroase branduri, astfel că participarea la evenimentele modene făcea parte din modul meu de a fi, de atunci. Am cunoscut mulți oameni interesanți în aceste împrejurări. Stilul meu vestimentar s-a construit în jurul a ceea ce eu sunt. În el stau preferințele mele cinematografice, muzicale, de artă, literare, vremuri pe care mi-aș fi dorit să le fi trăit, precum Berlinul anilor ‘80 sau Italia, Franța anilor ‘60, de asta stilul meu poate părea foarte personal și este într-un fel, pentru că eu acolo am pus ce am simțit să pun din viața asta. Și ceea ce am simțit eu nu mai poate simți și altcineva, căci fiecare trăim experiențe de viață diferite, avem personalități diferite, ne impresionează și ne plac lucruri diferite.

De asta, am și spus mereu că am fi cu toții foarte mișto dacă ne-am păstra unicitatea și dacă oamenii nu ar prelua mimetic trendurile modei, care sunt capricioase și de moment și care ne uniformizează. Din moda de moment, poți lua, din punctul meu de vedere, doar acele itemuri (dacă sunt în acel sezon) care te-ar reprezenta. Și atunci e OK.

​

Și eu îmi cumpăr anumite haine sau accesorii din noile colecții, dar doar pe acelea care știu că ar putea deveni atemporale, doar în culorile pe care eu le port de obicei și doar dacă simt că se potrivesc cu personalitatea mea. Ca atare, nu mă consider o fashionsită deloc, însă consider că am notele mele personale, recognoscibile, cumva.

Am o mare preferință pentru tricourile și puloverele marinière, care sunt iconice și care au fost purtate de la Picasso, Marlon Brando, Coco Chanel, până la Andy Warhool sau Vanessa Paradis, îmi place catifeaua (asta mi se trage de la Dali și excentricii ani ‘70), îmi place mult culoarea bleumarin, cea care, în opinia mea, este cea mai rafinată culoare, îmi plac paltoanele raglan, pentru că dau aerul unei eroine din filmele lui Kieslowski, dresurile de mătase, costumele cu croi masculin, cămășile albe cu jabou și dantelă, iar rochiile de seară, în opinia mea, trebuie să nu lase pic de piele la vedere, în afara spatelui gol. În rest cred că părul natural, lăsat liber, un maiou alb și o pereche de jeansi clasici, niște espadrile, putin bronz, o piele hidratată și un parfum discret pot să te facă memorabilă.

Cam așa mă raportez eu la modă.