ß
Ecaterina Ladin și-a îndeplinit dorința de a avea o familie numeroasă, luna trecută, când a adus pe lume cel de-al treilea copil. Actrița a anunțat că este însărcinată cu doar câteva zile înainte de a naște.
Gallery
Și-a mărit familia, iar numele pe care mezinul îl poartă este unul deosebit. Ecaterina Ladin a vrut ca băiețelul ei să poarte numele nașului și l-a anunțat, în direct, în emisiunea „La Măruță”.
Ecaterina Ladin a născut la finalul lunii decembrie un băiețel perfect sănătos. Aceasta și soțul ei mai au tot doi băieți: pe Theodor, în vârstă de trei ani, dar și pe Marcu, în vârstă de opt ani.
Actrița a decis ca mezinul familiei să poarte două prenume. Unul dintre ele este cel al nașului, iar cel de-al doilea se afla pe listă încă de la primul băiețel. Prin urmare, micuțul, care a venit pe lume în decembrie, se va chema Roman Cassian.
„Pe nașul meu îl cheamă Roman. Nu știam, am tot căutat nume, primul (n.r. copil) e Marcu, al doilea, Petru. Am vrut scurt să fie, să aibă și r, cum au ceilalți. Și am zis «De ce căutăm atât? Ia uite ce aproape e numele! Roman, ca pe nașul nostru». Cassian trebuia să fie primul. Am zis că de aceea a și venit copilul, pentru că numele acesta trebuia purtat”, a declarat actrița, în emisiunea „La Măruță”.
Și-a dorit foarte mult să aibă mai mulți copii, pentru că și ea așa a crescut, dar acest lucru nu înseamnă că nu întâmpină unele dificultăți. Pentru a putea face față tuturor responsabilităților pe care le are, Ecaterina apelează la ajutorul unei femei.
Cu toate acestea, nu poate spune dacă cei mici sunt geloși din cauza atenției pe care Roman Cassian o primește acum, fiind un bebeluș, dar a observat că, de fiecare dată când îl alăptează, cei mici au nevoie de câte ceva de la ea.
Sursa foto: Instagram, captură YouTube