ß
Un video cu cea mai tânără parlamentară din Noua Zeelandă, în vârstă de doar 21 de ani, a devenit virală pe rețelele de socializare. Hana-Rawhiti Maipi-Clarke a ținut primul său discurs și pentru a-și onora moștenirea indigenă a recitat ‘Maori haka’.
Gallery
Hana-Rawhiti Maipi-Clarke, membră a comunității Maori în vârstă de 21 de ani, a intrat în istorie ca cea mai tânără parlamentară din Noua Zeelandă. În discursul ei inaugural, aceasta a jurat să se dedice alegătorilor săi, spunând: ”O să mor pentru voi... dar, de asemenea, o să trăiesc pentru voi”.
@thenewsmovement Hana-Rawhiti Maipi-Clarke is a 21-year-old MP in New Zealand. She performed a haka in her first speech in parliament and is the youngest MP to be elected to New Zealand’s parliament in 170 years. #politics #MaoriParty #MāoriParty #TePātiMāori #Parliament #hanarawhitimaipiclarke ♬ original sound - The News Movement
Conform New Zealand Herald, aceasta a rostit un discurs pătimaș: ”În doar câteva săptămâni, acest guvern mi-a atacat întreaga lume.. Sănătatea, taiao [mediul], wai [apa], whenua [pământul], resursele naturale, reo [laimba], tamariki, și dreptul pentru mine și pentru tine de a ne afla în această țară sub Te Tiriti”.
”Cum aș putea să nu iau nimic personal când pare că aceste politici sunt făcute pentru mine?”
Aceasta a făcut și o promisiune electoratului ei: ”Sunt la dispoziția voastră în Parlament și în afara Parlamentului. O să mor pentru voi în această încăpere, dar o să trăiesc pentru voi în afara acestor patru pereți”.
Așa cum scrie The Guardian, Maipi-Clarke nu se consideră o politiciană convențională, ci mai degrabă se vede ca o kaitiaki (gardiană) a limbii, tradiției și pământului Maori.
Ce este ‘Maori Haka’
În mod tradițional, haka este modalitatea obișnuită de salut a triburilor, dar este și o metodă a de energiza războinicii înainte de luptă, conform 100% Pure New Zealand. Executată de obicei în grup, haka conține ”incantații, mișcări viguroase, gesturi ale mâinilor și expresii faciale”, iar în timpurile moderne se execută mai ales la evenimente precum meciuri, nunți, înmormântări și powhiri (primiri tradiționale).