ß
După doar câteva zile de când Iancu Sterp a plecat în Republica Dominicană, fiind unul din cei zece războinici care se vor lupta pentru trofeu, la ”Survivor All Stars”, mama Geta a vorbit despre cum era el în copilărie.
Gallery
Deși este cel mai mic dintre copiii mamei Geta, Iancu Sterp a avut parte de același tratament ca toți ceilalți. Cât a fost copil, a fost mai mult obligat să facă anumite treburi gospodărești, dar, acum, s-a responsabilizat și nu mai trebuie împins de la spate.
Într-un interviu acordat pentru Fanatik, mama Geta a recunoscut că, în unele momente, a trebuit să stea cu gura pe Iancu, pentru ca acesta să facă toate lucrurile de care trebuie să se ocupe și, deși a trebuit să fie împins de la spate, niciodată nu a fost nerespectuos cu mama sa.
A fost un copil cuminte și a ajutat-o la treburile zilnice, dar nu la fel de mult pe cât aceasta și-ar fi dorit. Cu toate acestea, l-a apreciat pentru faptul că a fost respectuos și nu a încercat să îi țină piept.
„De multe ori, nu că l-am provocat sau înjurat, dar l-am luat așa, tare: «Măi, Iancu, trebuie făcută aia, trebuie aia, trebuie aia», când era de lucru. Și să știi că niciodată nu-mi întorcea vorba. E așa o fire… De multe ori chiar îl apostrofam: «Măi, Iancu, n-ai făcut aia, n-ai făcut aia», că na… Din 10 lucruri făcea trei și mă lăsa pe mine să mă precipit cât voiam eu”, a spus mama Geta.
Înainte de a pleca în Republica Dominicană, mama Geta l-a sfătuit pe Iancu să nu se certe cu nimeni și să se roage la Dumnezeu, pentru a-l ajuta în competiție. Femeia susține că, oricât de greu ar fi în competiție, nu înseamnă că nu pot fi oameni și că nu pot da dovadă de un comportament corespunzător.
„Se poate să fii om din toate punctele de vedere. Acolo, te călești mai ceva ca oriunde. Și Culiță și Iancu au zis că experiența asta nu-i de repetat. Amândoi au fost buni, nu poți să zici că au fost niște pămpălăi”, a mai spus mama Geta.
Sursa foto: Instagram