ß
Dorian Popa numără zilele până când va fi, din nou, șofer, după ce condusul sub influența substanțelor interzise l-a lăsat și fără permis.
Gallery
Dorian Popa a rămas, de câteva săptămâni, fără permis, după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise. Influencer-ul regretă greșeală făcută, dar și faptul că nu se poate urca la volanul bolizilor de sute de mii de euro.
Este o perioadă dificilă pentru Dorian Popa, deoarece încă trebuie să facă față tuturor consecințelor greșelii sale. Din luna octombrie, de când a fost testat pozitiv la canabis, influencer-ul doar se uită la mașinile pe care le are, fără a le putea conduce.
Recent, Dorian a mărturisit că nu știe când își va recupera permisul, dar susține că mai important decât o recuperare rapidă a acestuia este să învețe din greșelile făcute și să își vadă de treaba lui, fără a mai crea probleme.
„Sunt lucruri pe care autoritățile le vor decide. Doamne ajută să vină când o fi să vină, cât mai repede, important este ca eu acum să fiu atent, să muncesc cum trebuie, să-mi văd lucrurile mele în viață, iar permisul... când va vrea Doamne Doamne să vină, va veni și el înapoi”, a precizat acesta.
Cum nu ar fi fost suficiente problemele pe care le avea, Dorian Popa a văzut că buletinul său a ajuns în mediul online. Prin urmare, nu stă cu mâinile în sân și a întreprins acțiunile legale, pentru rezolvarea situației.
Mai mult decât atât, i-a avertizat pe cei care au făcut acest lucru, spunând că nu vrea să facă rău nimănui, dar, atât timp cât este vorba de datele sale personale, nu poate lăsa lucrurile să se desfășoare după voia altora.
„Eu îmi schimb buletinul săptămâna viitoare, el a mai fost postat acum câteva luni, am crezut că este ok, dar fac acest story că poate vă liniștiți și vă băgați mințișoarele în cap. Nu vă jucați cu buletinul meu pentru că nu este normal”, declara acesta, la acea vreme.
Sursa foto: Instagram