O tânără din România a ajuns virală pe TikTok, după ce a povestit cum a întâlnit-o pe Jennifer Lopez. Diva latino a petrecut începutul de an pe insula St. Barth, alături de Ben Affleck, și a fost și la o sesiune de shopping. J Lo a intrat într-un magazin de lux, unde lucrează o româncă. Alexandra Ciocan a dezvăluit pe TikTok cum a fost întâlnirea cu cântăreața, însă nu toată lumea a crezut-o în lipsa unei dovezi.
“Încă sunt în șoc de două ore, îmi tremura mâna. Am întâlnit-o pe Jennifer Lopez! Pentru cine nu știe, eu mă aflu în St. Barth, pe o insulă de lux, insula milionarilor. Lucrez într-un boutique de lux și aud că intră cineva în magazin. Când mă duc să dau “bună ziua”, dau nas în nas cu Jennifer Lopez. Instant mi s-a ridicat tensiunea! Am avut inima aici. Eu și colega mea ne-am purtat profi, nu am cerut poză, ne-am comportat ca și cu un client normal. Ea a dat o tură de magazine, arăta impecabil”, a spus româncă pe TikTok.
Sursa foto: Profimedia. Jennifer Lopez la shopping in St Barth
Alexandra le-a spus urmăritorilor ei că Jennifer Lopez este la fel de frumoasă în realitate ca și la tv. De asemenea, contrar zvonurilor, diva latino a fost foarte drăguță cu angajatele magazinului.
@alexandraciocan1996 Am stat de vorba cu Jennifer Lopez!!! #jenniferlopez #jenniferlopezfan #stbarth #stbarths #stbarthelemy #jenniferaffleck #saintbarth ♬ sunet original - Alexandra Ciocan
“Este foarte frumoasă. Avea niște ochelari de soare, deși era noapte. Arăta incredibil, așa cum o știți de la televizor așa arată. Slabă, dar cu forme. Cam de aceeași înălțime cu mine, eu am 1,72m. A probat o haină pe care a și cumpărat-o, eu am ajutat-o, a fost foarte drăguță. A zâmbit, a făcut și o glumă. Afară era plin de paparazzi. Am tot așteptat să văd dacă vine și Ben Affleck, dar nu a venit. Încă simt că e ireal. Vă dați seama că eu am fost în aceeași încăpere de 10 m cu Jennifer Lopez? Am pus mâna pe ea, am ajutat-o să se îmbrace. Încă nu îmi vine să cred. Am avut un șoc când am văzut-o că intră”, a mai spus românca.
Gallery