ß
Alina Eremia a povestit recent una dintre cele mai amuzante întâmplări, din viața de artistă. Vedeta s-a amuzat copios atunci când un polițist s-a urcat lângă ea pe scenă și a oprit-o în mijlocul prestației.
Gallery
Alina Eremia este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România. Aceasta s-a făcut remarcată la începuturile anilor 2000, atunci când făcea parte din proiectul fenomen „Pariu cu Viața”. După ce serialul de la PRO TV s-a încheiat, vedeta și-a făcut un nume în industria muzicală din România, iar acum cântă pe cele mai mari scene din țară.
Recent, Alina Eremia a oferit un interviu pentru CANCAN, în cadrul căruia a fost întrebată care este cea mai amuzantă amintire pe care o are de la un concert. Inițial, frumoasa artistă a spus că la începuturile carierei sale a căzut pe scenă, însă cel mai ilar moment a fost, de departe, când un polițist a întrerupt-o din interpretarea piesei „Poartă-mă”:
„Am căzut, dar asta s-a întâmplat pe la începuturi. Cea mai funny a fost când s-a urcat un domn polițist lângă mine pe scenă, în timp ce cântam și m-a speriat foarte tare. Dar la modul că vreau să-ți descriu puțin scena, ca să poți să vizualizezi tot momentul. Eram cu ochii închiși, noi purtăm căști, cântam piesa „Poartă-mă”, era un moment foarte magic, intrasem în starea piesei, eram pătrunsă de melodie. Și la un moment dat simt pe cineva în spatele meu care țipa, că era foarte tare muzica pe scenă, «vă rog foaarte mult să le spuneți oamenilor din dreapta scenei să nu se mai îmbulzească la poze!». Eu, în primă fază, m-am speriat. Am oprit piesa, am făcut anunțul de maximă importanță și apoi am reluat piesa, că nu puteam să o iau de la mijloc. A fost amuzant, pe asta n-o s-o uit niciodată”, a spus ea pentru sursa citată.
Alina a menționat și că nu a fost deranjată neapărat de gestul polițistului, însă nu a înțeles de ce bărbatul nu a așteptat până la finalul piesei:
„Cred că putea să mai aștepte până la finalul piesei, având în vedere că nu era vreo situație de maximă urgență sau alarmantă, nu ardea nimic”, a adăugat ea.