ß
Michael Huntley, în vârstă de 33 de ani, a câștigat concursul „The Voice” 2023 din SUA. În data de 19 decembrie, după o finală spectaculoasă, tânărul din echipa lui Niall Horan a primit cele mai multe voturi din partea publicului. Pentru antrenorul său este a doua victorie consecutivă.
Michael Huntley s-a născut în Florida, dar a crescut în Fredericksburg, Virginia. După o perioadă în care a lucrat ca agent imobiliar, Huntley s-a apucat de muzică și chiar și-a făcut o trupă, Lucys Letdown.
Tânărul de 33 de ani nu este căsătorit, dar are o relație cu Hannah Cook, care este cu 13 ani mai tânără decât el. Muzicianul are doi copii, dar nu a confirmat cine sunt mamele lor. Fiica lui s-a născut în 2017, iar fiul său s-a născut în 2021. Huntley a spus că pentru el este o prioritate să fie un tată „dedicat” copiilor săi, deoarece nu are o relație bună cu propriul său tată, potrivit lifeandstylemag.com.
De la prima audiție a lui Huntley la „The Voice”, antrenorii au fost impresionați. Toți cei patru antrenori – Niall, Gwen Stefani, John Legend și Reba McEntire – și-au întors scaunele pentru el când a cântat „She Talks to Angels”.
În finală, Michael Huntley a cântat la chitară cu Niall Horan piesa "Knockin' On Heaven's Door", iar telespectatorii au descris momentul drept „senzațional”.
„Este o nebunie. Sunt atât de binecuvântat și atât de recunoscător pentru toți cei care au crezut în mine în această călătorie”, a scris el pe Instagram. „Toți am încercat să creăm momente de artă autentică, iar sprijinul din toate părțile a însemnat atât de mult pentru noi toți”, a mai adăugat interpretul, scrie people.com.
Sursă foto: Instagram/ huntleymusic