ß
Raluca Pastramă a făcut primele declarații despre divorțul de Ibrahim Ibru. Când s-au despărțit, de fapt?
Gallery
Raluca Pastramă a făcut primele declarații despre divorțul de cel de-al doilea soț, la scurt timp după ce Ibrahim a confirmat că s-au despărțit de câteva luni. Acum, bruneta a venit cu o serie de completări.
Raluca Pastramă a confirmat că s-a despărțit de tatăl fiicei sale de la începutul acestui an, însă pentru că au fost foarte ocupați, divorțul s-a prelungit.
„În primul rând eu sunt despărțită de el din luna ianuarie a acestui an, de la sfârșitul lunii ianuarie-februarie nu am mai format un cuplu, ne-am mai întâlnit pentru copil, am încercat să ne înțelegem, dar nu s-a mai putut!
Actele de divorț au fost înaintate, dar problema noastră e că am tălăgănit-o așa de la începutul anului și nu le-am depus efectiv, s-au tot întâmplat lucruri, fetița a fost tot bolnavă, răcește, are imunitatea scăzuta, amândoi am avut treabă și aia a fost. Noi facem aproape un an de zile de când nu mai suntem împreună', a spus bruneta, potrivit SpyNews.ro.
Raluca Patramă a ținut să precizeze că s-a retras din viața publică după divorțul de Pepe, acesta fiind motivul pentru care nu a anunțat schimbarea care s-a produs în viața ei.
Mai mult, aceasta nu a dezvăluit motivele care au dus la separarea de Ibrahim Ibru.
„Eu am considerat că nu am de ce să dau explicații nimănui în presă pentru că eu nu sunt artist, nu cânt, nu dansez, nu prestez, nu fac nimic care să mulțumească publicul, așa că am preferat ca viața mea să rămână una privată. Eu nu am de ce să-mi mai afișez viața mea publică, nici măcar pe internet. Eu m-am retras din viața publică de când m-am despărțit de Pepe.
Eu de acum trei ani și ceva nu am mai avut niciun contact cu presa, dar nu am simțit nevoia și nu am nevoie de presă în viața mea”, a adăugat ea, potrivit sursei citate.
Sursă foto: Instagram