ß
Documente noi care arată planurile detaliate ale Chinei de a crea un virus asemănător Covid cu doar câteva luni înainte de începutul pandemiei susțin teoria că acesta a fost scăpat din laborator, spun experții.
Documentele -obținute la cererea FOIA ( Freedom of Information Act) - dezvăluie planul faimosului laborator de virologie din Wuhan de a ”crea proteine spike” cu care să infecteze celule umane care, mai apoi, să fie inserate în chiar miezul SARS-Covid.
Un an mai târziu, la finalul lui 2019, Covid-19 a apărut, cu abilitatea specială de a infecta oameni, cauzând o pandemie globală.
Propunerea a fost făcută de celebra EcoHealth Alliance, o organizație din New York non-profit care direcționează finanțările guvernului SUA în străinătate, pentru a finanța genul acesta de experimente.
Într-un final, cererea a fost respinsă de departamentul Apărării al SUA, dar criticii spun că planurile dezvoltate în propunere au servit ca sursă de inspirație pentru crearea Covid și au fost startul pentru pandemie.
Documentele mai arată, conform Daily Mail, că EcoHealth ar fi încercat, în mod deliberat, să ascundă Pentagonului riscurile acestor experimente pentru a obține finanțarea.
Matt Ridley, biolog și scriitor, care a vorbit în trecut despre pericolul scăpării unui virus din laborator, își dă cu părerea: ”Cele mai noi documente sunt dovada că virusul a fost scăpat din laborator.
Un experiment nesăbuit a cauzat, probabil, moartea a milioane de oameni
Oamenii de știință și presa au contribuit pentru a ascunde dovezile. Reflectați la asta”.
Foto: Profimedia