ß
  • PRO TV
  • Tudor Chirilă, mesaj emoționant înainte de finala Vocea României: „Săptămâna finalei e cea mai grea… Cred că de afară lucrurile se văd un pic diferit”

Tudor Chirilă, mesaj emoționant înainte de finala Vocea României: „Săptămâna finalei e cea mai grea… Cred că de afară lucrurile se văd un pic diferit”

Tudor Chirilă, mesaj emoționant înainte de finala Vocea României: „Săptămâna finalei e cea mai grea… Cred că de afară lucrurile se văd un pic diferit”

Mai sunt doar câteva ore până când vom afla cine este marele câștigător al sezonului 11 Vocea României. În finală au ajuns: Vlad Musta din echipa Irinei Rimes, Melisa Antonesi din echipa Theo Rose&Horia Brenciu, Alex Maxim din echipa Smiley și Alexandra Căpitănescu din echipa Tudor Chirilă.

Tudor a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare în care a explicat cât de importante sunt alegerile muzicale pentru un concurent.

Săptămâna finalei e cea mai grea. Pentru că e vorba despre responsabilitate. Cea față de concurent. Am ales greu, foarte greu. Am ales din vreo cincizeci de cântece. Luni, cu o zi înainte de probele de sunet (unde orchestrăm final piesele) am ajuns în selecție cu două cântece. Dar nu ne puteam hotărî la niciunul. Nu exagerez dacă zic că Alexandra le-a cântat de vreo douăzeci de ori. Cred că am sunat vreo douăzeci de oameni să le cer părerea, dar, cum altfel, părerile sunt împărțite. Cele mai dificile decizii trebuie să le iei singur, așa e în viață și așa e și la Vocea României”, și-a început Tudor mesajul.

Artistul a povestit că s-a închis în studio cu Alexandra și au făcut o listă cu pro și contra fiecărui cântec rămas în selecție.

„Cred că de afară lucrurile se văd un pic diferit. Lumea se gândește la cântece mai degrabă din perspectivă subiectivă sau a notorietății lor. Concurenții se uită la cântece din perspectiva exclusivă a bucuriei de a cânta. Eu însă, trebuie să mă uit la cântece din diverse unghiuri. Trebuie să văd dacă acel cântec crește, poate să crească, dacă poate să fie însușit într-un timp scurt, dacă se poate transforma într-un moment regizoral, captivant vizual, dacă e momentul lui atunci. Da, fiecare cântec ar trebui să aibă propriul moment când funcționează și servește cel mai bine.

Alexandra are douăzeci de ani și și-a dorit mereu să cânte și divinizează rock-ul. Pentru ea e o dependență. Stăm în studio și ne uităm unul la altul. Facem o listă cu pro și contra fiecărui cântec rămas în selecție. Până și lista aia e sensibil egală. Alexandra are douăzeci de ani și îmi dau seama că așteaptă de la mine un semn. Producția mă sună, mă presează. Insistă pentru un anume cântec. Le explic că nu e ușor, că nu e ușor deloc când nu iei deciziile pentru tine. Și când cineva așteaptă de la tine decizia corectă. Ce e aia decizia corectă? - Hai, să mai cântăm, Alexandra!

Închid ochii și ascult, îi deschid și mă uit la copilul ăsta pasionat. Se face liniște, mă plimb prin cameră. Mă gândesc la ce-mi spune un coleg din Vama: dacă pierde ar fi păcat să rămână cu regretul că nu a riscat. Cântecele sunt grele, dar unul e și mai greu. A naibii decizie, efectiv mă cam sleiește de puteri. Îmi spun că e doar un joc, dar apoi mă gândesc că poate pentru mine e un joc, dar pentru finaliști, nu. Nimeni nu se duce relaxat ca la o plimbare în parc. Pauză. Încerc să opresc gândurile sau să le mătur undeva într-un colț de creier, să le încolțesc acolo. Încerc să fac curat. Pauză. După un timp lung, mă uit la ea și îi spun: Alexandra, eu cred că în cântecul ăsta ești cea mai tu. Eu cred că aici ești Alexandra aia pe care am văzut-o prima dată. Dacă simți asta, hai să ne luăm de mână și să sărim în el. Mă privește cu ochii ăia mari și serioși de copil care trebuie să se hotărască la ce facultate dă, mijește un răsărit de zâmbet și zice: - Așa e. Și eu simt asta. Îi spun, să știi că frământarea asta nebună, nu e în zadar.

Ne eliberăm. Dar am nevoie de o gură de aer rece. Ies un pic afară. Au urmat câteva zile foarte frumoase, neașteptat de frumoase. Alexandra Căpitănescu are douăzeci de ani și în seara asta va cânta rock, dar nu numai rock. Cu unul din cântecele ei vom închide un cerc deschis cu mai mulți ani în urmă. Ca de obicei sunt trei momente: cel cu mine, momentul solo și momentul cu invitatul care va fi ultimul în emisiune. Ce pot să spun, Alexandra, în seara asta îmi doresc să fii mai Căpitănescu ca niciodată. Și sper ca momentele tale să strălucească, așa cum o fac deja”, a continuat Tudor Chirilă.

Antrenorul le-a urat succes tuturor concurenților din această seară și le-a mulțumit celor care au făcut parte din echipa Tudor în sezonul 11. Mulțumiri speciale a primit și Irina Baianț „pentru contribuția importantă la funcționarea vocilor și reprezentarea lor pe scenă”.

La final, artistul a amintit-o pe Gabi Duteșcu, profesoara de muzică ce i-a antrenat pe concurenții săi din sezoanele trecute.

„Poate cel mai important: astǎzi ar fi foat aniversarea doamnei Gabi Duțescu care a pǎrǎsit lumea asta în varǎ. În ultimii ani de viațä Vocea României a însemnat pentru ea o ancorǎ puternicǎ de care s-au agǎțat multe bucurii”, a conchis Tudor Chirilă.

 Fotografii: Facebook

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni