ß
În această dimineață, la Deșteptarea, Bianca Tilici și Liviu Teodorescu au fost invitații speciali ai lui George Zafiu, Vlad Petreanu, Luca Pastia unde au dezvăluit detalii despre începuturile lor muzicale și cum au ajuns să colaboreze pentru piesa "Pe val".
Cei doi artiști au împărtășit ascultătorilor Europa FM poveștile de la începutul carierei lor muzicale.
Bianca, pasionată de muzică încă de la o vârstă fragedă, a povestit cum o întâmplare nefericită i-a împlinit cel mai important vis.
„Eram în școala generală și la 9 ani, a trebuit să mă transfer din cauza învățătorului pe care îl aveam... La început, mi-a părut tare rău, dar când am realizat că mă pot duce la școala de muzică din Galați, am fost cea mai fericită. Am realizat că o întâmplare nefericită, a devenit momentul care îmi definește viața, in cel mai fericit mod.” spune Bianca
La rândul său, Liviu Teodorescu a dezvăluit cum viața sa s-a schimbat radical după participarea la Vocea României. Ulterior, a devenit parte din distribuția blockbuster-ului "Pariu cu viața", component al fenomenului Lala Band, artist si compozitor cu zeci de hituri in palmares.
Recent, Bianca Tilici si Liviu Teodorescu au lansat single-ul si videoclipul „Pe val”, ce are rezultate remarcabile, atât în online, cat si in topul celor mai difuzate piese la radio.
“Bianca mi-a trimis piesa și imediat după ce am ascultat-o, am știut că vreau să o lansăm împreună, m-a cucerit din prima.” spune Liviu Teodorescu.