ß
Cătălin Botezatu a vorbit public despre relația pe care a avut-o în trecut cu fosta primă doamnă a României, Elena Ceaușescu. Tovarășa și designerul vestimentar au fost suspectați că ar fi amanți!
Gallery
Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri de modă din România. Acesta a câștigat admirația publicului larg încă de la o vârstă fragedă, atunci când participa în calitate de model la prezentările de modă private, organizate de Nicolae și Elena Ceaușescu.
După încheierea comunismului s-a vehiculat că designerul vestimentar ar fi fost mai mult decât angajatul Elenei Ceaușescu. În presa mondenă de la acea vreme se specula că între tovarășă și Cătălin Botezatu ar fi existat o poveste de dragoste, complet ascunsă de Nicolae Ceaușescu.
„Elena Ceaușescu m-a plăcut din prima și, de fiecare dată, mă voia în prezentările private și spunea că vrea ca eu să îi dau eu buchetele de flori! Eram deja manechinul favorit al familiei, lucru care, recunosc, m-a ajutat…”, declara, cu ceva timp în urmă, Cătălin Botezatu.
Dacă vrei să cunoști mai multe despre viața familiei Ceaușescu, urmărește documentarul „Tovarășu’ – Facerea, gloria și desfacerea unui dictator” pe VOYO.