În această seară, de la ora 21:30, toată România este înclinată spre comedie. Mira și Emil Rengle sunt cei doi invitați speciali care au acceptat invitația lui Cabral de a se distra în ultima ediție din acest sezon a celui mai nebun show de divertisment: Săriți de pe fix!.
Gallery
Anisia Gafton, Anca Dinicu, Irina Antonie, Cătălin Neamțu, Alex Bogdan, Mihai Rait, Drăcea și Lucian Ghimiși sunt 8 profesori în distracție care joia aceasta se vor da în spectacol, într-o nouă ediție Săriți de pe fix!. Alături de cei doi invitați speciali, vor trece printr-o serie de probe extrem de amuzante, totul pentru a-și adjudeca premiul suprem: buna dispoziție a telespectatorilor. Printre probele care vor stârni hohote de râs și ropote de aplauze se numără: „Luptă și spune”, „Sport pe note”, „Dirijorii”, „Decolare spontană”, dar și provocarea supremă: „Planul înclinat”.
Primul joc la care vor lua parte invitații speciali este „Cu capu-n jos”. Regulile sunt simple: „I-am legat cu un ham destul de rezistent și îi atârnăm cu capul în jos de niște frânghiuțe, într-un decor care este, și el, întors pe dos”, va explica Cabral. „Mi s-a rupt inima când am văzut ce e aici”, va mărturisi Mira, înainte ca proba să înceapă. Și pentru Emil Rengle jocul va fi unul neașteptat: „Doamne, mi-e rău!”, va exclama acesta. Cum se va desfășura proba și ce îl va determina pe Cabral să spună „Așa necaz în bucătărie?”, vom afla în această seară.
Despre întregul sezon Săriți de pe fix!, Cabral declară că a fost o plăcere să îi vadă pe comedianți muncind și distrându-se în același timp: „Am avut de îngrijit și încurajat niște nebuni incredibil de talentați, de înzestrați, de iscusiți în actorie și în improvizație. Am avut în fiecare zi de filmare plăcerea să-i văd muncind... dar distrându-se. Și tot ce am avut de făcut a fost să le aduc aminte constant că e bine ce fac, că ăsta e formatul, că e voie... că așa trebuie. În plus, la fel de deraiată e și echipa de producție, așa că n-am avut frâne și am simțit sprijinul în orice direcție am simțit că trebuie dusă povestea”.
Show-ul în care comedia nu are o miză, nimeni nu câștigă nimic, în afară de premiul cel mare: râsul publicului său, este astăzi, de la ora 21:30, la PRO TV, și cu 7 zile în avans, pe VOYO.
Săriți de pe fix! – Înclinați spre comedie!