ß
Mădălina Crețan a vorbit deschis despre posibilitatea de a-și face o nouă relație, la mai bine de un an de când Nosfe, soțul ei, a murit subit. Aceasta vrea să continue să își trăiască viața și să nu se lase afectată de cele întâmplate.
Gallery
Mădălina Crețan, partenera de viață a lui Nosfe, încă nu a trecut peste moartea acestuia, motiv pentru care, nu a putut răspunde concret, atunci când a fost întrebată despre posibilitatea de a începe o nouă relație.
Mădălina Crețan a recunoscut că este o perioadă extrem de dificilă, dar, din dorința de a da un exemplu pozitiv fiicei sale, Mădălina Crețan a decis să facă tot ceea ce poate, pentru a merge mai departe. Cu toate acestea, nu poate lua în considerare o nouă relație, în acest moment.
Soția de artist, așa cum s-a autointitulat în mediul online, este de părere că nu are de ce să își refacă viața, cel puțin acum, deoarece, în ciuda faptului că este văduvă, nu consideră că viața i-a fost „stricată”, pentru a fi nevoită să o refacă.
„Vreau să mă reîndrăgostesc de viață, de muzică, de natură, de mâncare, de toate lucrurile de care, din suferință, m-am îndepărtat în acest an. Vizavi de refăcut viața, ca să-ți refaci viața, înseamnă că viața ta este sau a fost stricată.
Eu consider că viața mea, până în momentul de față, este un pachet de experiențe, unele mai puțin plăcute, altele mai plăcute. Tot ce pot să fac în continuare este să-mi construiesc viața cât pot eu de frumos și să mi-o trăiesc cât și cum pot eu de bine”, a declarat Mădălina Crețan, conform Cancan.
Iris, fiica Mădălinei și a lui Nosfe, a fost extrem de afectată de ceea ce s-a întâmplat, mai ales că totul s-a întâmplat la o vârstă fragedă. Prin urmare, aceasta a fost nevoită să depună un efort suplimentar în ceea ce o privește, pentru a se asigura că nu va rămâne cu traume.
Mădălina Crețan petrece foarte mult timp cu ea și investește în activități educaționale și fizice, dar și în ședințe de terapie, pentru ca micuța să nu fie ținută pe loc de faptul că și-a pierdut tatăl.
Sursa foto: Instagram