Narcisa Balaban, cunoscută de publicul larg sub pseudonimul „Narcisa a lui Guță”, a ajuns la secția de poliție, după ce un bărbat i-a trimis mai multe mesaje amenințătoare atât ei, cât și fiului său, Albert.
Gallery
Narcisa Balaban și Nicolae Guță au format unul dintre cele mai controversate cupluri ale anilor 2000. Cei doi, deși susțineau că se iubesc necondiționat, s-au certat de nenumărate ori în public, în cadrul unor emisiuni mondene la care erau invitați la acea vreme. De cele mai multe ori, conflictele din relație apăreau atunci când manelistul o înșela pe femeie cu domnișoarele care dansau în videoclipurile lui.
Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, cu toate că au împreună un băiat: Albert. Acesta, care acum are 17 ani, nu simte lipsa tatălui său deoarece Nicolae Guță a decis să îi fie alături chiar și după despărțirea de Narcisa.
Narcisa Balaban ar fi ajuns în urmă cu două zile la Secția de Poliție, după ce un bărbat a cărui identitate nu a fost făcută publică ar fi amenințat-o în nenumărate rânduri. Individul i-ar fi trimis atât ei, cât și lui Albert, mai multe mesaje jignitoare, care s-ar fi putut concretiza într-o tragedie.
Momentan, Narcisa a preferat să nu vorbească public despre acest subiect, însă își dorește să aibă parte de protecție din partea autorităților.
Sursă foto: Facebook