ß
Rona Hartner s-a stins din viață la numai 50 de ani, după o lungă și grea luptă cu cancerul. Actrița a fost înmormântată la cimitirul Bellu din București, în cursul zilei de 1 decembrie 2023, iar la scurt timp ar fi avut loc discuții legate de custodia fiicei acesteia, Rita Sumalya, în vârstă de 15 ani.
Gallery
Rona Hartner a fost condusă pe ultimul drum chiar pe data de 1 decembrie 2023, iar după înmormântare ar fi avut loc discuții aprinse între fostul ei soț, Rocco Sedan, și sora actriței, Rinda. Totul a pornit de la custodia Ritei, fiica în vârstă de 15 ani a regretatei artiste.
Potrivit cancan.ro, fata își dorește să locuiască în continuare pe Coasta de Azur, în locuința pe care mama sa i-a lăsat-o moștenire prin notar. Tot acolo vrea să își continue și studiile, însă revederea cu tatăl său, Rocco Sedan, i-ar fi putut schimba deciziile, chiar dacă nu a avut o relație strânsă cu acesta.
„Fata vrea să-și continue studiile în Franța. A fost alegerea ei să stea și cu părintele său. Rocco ne-a spus acest lucru după înmormântare. Tatăl și fiica s-au regăsit după ani buni și au stat de vorbă în aceste momente dureroase.
E o situație grea pentru ea, mai ales că e foarte apropiată și de rudele sale, de mătușa, unchiul si bunica din partea mamei, care de asemenea vrea să rămână la ea (...)
Lupta pentru custodie e abia la început… După înmormântare, atât Sumayla, cât și tatăl ei, bunica sa și fratele Ronei s-au întors toți în Franța”, a spus o persoană apropiată de Rona Hartner, pentru sursa menționată anterior.
Foto: Facebook