Noua aventură muzicală animată „Wish / Dorinţa” de la Walt Disney Animation Studios invită publicul în regatul magic din Rosas, unde Asha, o tânără idealistă, își pune o dorință atât de puternică încât primeşte răspuns de la o forță cosmică – o mică stea buclucaşă, plină de energie, numită Star.
Gallery
Împreună, Asha și Star se confruntă cu un dușman redutabil - conducătorul din Rosas, regele Magnifico - pentru a-și salva comunitatea și a dovedi că atunci când voința unui om curajos se conectează cu magia stelelor, lucruri minunate se petrec.
Cu vocea actriței câștigătoare a premiului Oscar Ariana DeBose în rolul lui Asha, Chris Pine în rolul Regelui Magnifico și Alan Tudyk în rolul caprei Valentino, animalul de companie al lui Asha, musicalul animat „Wish / Dorinţa” se lansează pe marele ecran de Ziua Recunoștinței, când celebrul studio Disney marchează 100 de ani de existenţă. Inspirat din zestrea magică și muzicală a lui Walt Disney, filmul prezintă o poveste cu totul originală, cu șapte melodii nou-nouţe scrise de cântăreața și compozitoarea nominalizată la Grammy Julia Michaels și de producătorul, compozitorul și muzicianul Benjamin Rice, câștigător al premiului Grammy. Dar poate că cel mai mare omagiu adus lui Disney este titlul însuși: „Wish / Dorinţă”.
Fie că e vorba de Geppetto care se uită la stele și își dorește ca Pinocchio al lui să devină un băiat adevărat, sau Tiana care priveşte cerul nopții în timp ce visează să aibă propria afacere sau Moana care se îndreaptă către stele în încercarea de a-și salva insula, multe dintre cele mai iubite personaje Disney sunt definite de visele lor.
Iar filmul „Wish /Dorinţa” celebrează exact acest tip de pasiune. „În centrul filmului nostru se află următoarea idee: «Nu există o putere mai mare în univers decât cineva cu o dorință adevărată în suflet»”, spune scenaristul-producător executiv al filmului Jennifer Lee care este şi directorul de creație al studioului. „Este un film despre înțelegerea faptului că odată cu o mare dorinţă vine o luptă şi mai mare. Sperăm că este şi o aspirație despre cum să perseverăm.”
În timp ce filmul aduce un omagiu moștenirii Disney, este, de asemenea, şi o reflectare a prezentului și viitorului celebrului studiou, cu imaginile sale inovatoare, bogăţia de inspirație culturală și muzica contemporană captivantă.
„Wish /Dorinţa” este regizat de Chris Buck și Fawn Veerasunthorn – un duo de regizori, una dintre pietrele de temelie ale Walt Disney Animation Studios: o generație care colaborează cu următoarea. Buck s-a alăturat lumii Disney ca creator de animaţie şi desen de mână sub tutela lui Eric Larson, una dintre legendele grupului principal de animatori al lui Walt Disney. Așa că, atunci când regizorul a început să lucreze, împreună cu Lee, la ideea unui film care să onoreze istoria de 100 de ani a Disney Animation, el a fost mai mult decât implicat. „A fost în ADN-ul meu”, a spus Buck. „Am vrut să facem un film care să onoreze moștenirea a ceea ce a creat Walt, făcându-l relevant pentru astăzi, în spiritul a ceea ce ar fi creat el. Întotdeauna a împins limitele şi a depășit granițele.”
Veerasunthorn s-a alăturat studioului în 2011 şi a contribuit la mai multe filme de succes înainte de a servi ca director de poveste pentru „Raya și ultimul dragon”, nominalizat la Oscar. „Am crescut în Thailanda uitându-mă la filme Disney – văzând steluţa minunată din universul Disney îmi doream să fac parte din el”, spune Veerasunthorn.
Potrivit lui Buck, filmul explorează noţiunea de dorință. „Când îți pui o dorință și stingi lumânările de pe tortul de ziua ta, toată lumea spune: «Nu spune nimănui!» Dar eu cred că ar trebui să ne spunem dorințele pentru că există ajutoare care ne pot îndruma în direcția corectă. Eu mi-am dorit dintotdeauna să lucrez la Disney și am spus asta încă din liceu. Tatăl unui prieten lucra la Disneyland și mi-a spus că mă poate ajuta să merg la un interviu, că îl cunoştea Eric Larson. Am trecut interviul, ceea ce m-a condus la CalArts [co fondat de Walt Disney]. Așa că eu cred că e bine să comunici dorinţa cu voce tare și să afle toată lumea ce vrei.”
Puterea unei dorinţe
Asha pare să fie de acord şi îşi cântă dorința stelelor de deasupra. Pentru tânăra de 17 ani, dorințele sunt totul – de fapt, ele sunt temelia regatului ei. „Asha iubește tărâmul numit Rosas”, spune Veerasunthorn. „Ea a crescut acolo – este tot ce știe. Iar Rosas e destul de magic, genul de loc în care visele pot deveni literalmente și magice.”
O insulă fantastică situată în largul Peninsulei Iberice, Rosas găzduiește o comunitate unită condusă de Regele Magnifico. „Oamenii vin din întreaga lume pentru a-și transmite dorințele acestui rege minunat care promite să le păstreze în siguranță”, spune Buck. „Nu trebuie să-și facă griji pentru nimic, pentru că el le va îndeplini toate acele dorințe într-o bună zi.”
Veerasunthorn adaugă că, odată ce cineva îi împărtășește lui Magnifico o dorinţă, uită totul de ea. „El crede că a-ţi îndeplini dorinţele este multă muncă”, spune ea. „E un efort care s-ar putea să te țină treaz noaptea. Există multă disciplină și dăruire, iar o dorință neîmplinită poate provoca durere. Iar el vrea să scape de această îngrijorare.”
Magnifico, totuși, nu este în întregime altruist. Nu numai că se bucură de rolul său în îndeplinirea dorințelor, ci îi şi place să deţină controlul. El singur decide a cui dorință va fi îndeplinită și a cui nu. Spune Veerasunthorn: „Asha descoperă că dorințele prea mari sau ambițioase sau care pot fi o ameninţare la adresa lui Magnifico nu vor fi îndeplinite. Asta înseamnă că există o mare parte de oameni în Rosas care nu își vor vedea niciodată visele împlinite, iar partea cea mai tristă este că nici măcar nu știu ce le lipsește. Când Asha află acest adevăr dur despre Magnifico și despre dorințele tuturor, ea nu poate să stea și să nu facă nimic. Atunci își pune o dorință către stele.”
Dorința extraordinară a lui Asha – transmisă prin cântec – cheamă din neatenție o singură stea cunoscută pur și simplu ca Star. Buck spune: „Este această minge de energie care întruchipează speranța, lumina, optimismul, creativitatea și imaginația – tot ceea ce Walt Disney reprezintă pentru noi aici, la studiou”.
Producătorul Peter Del Vecho subliniază că, spre deosebire de Magnifico, noul prieten al lui Asha nu-ţi îndeplinește dorințele – cel puțin nu așa cum s-ar putea crede. „Star nu are toate răspunsurile”, spune Del Vecho. „Reprezintă posibilitate și bucurie. Nu este un personaj care coboară și rezolvă lucrurile, ci mai degrabă o inspiră pe Asha să gândească diferit.”
Lee este de acord. „Star reprezintă lucrurile care te ajută să treci prin momentele grele”, spune ea. „Dar aceste lucruri nu fac munca pentru tine. Însă acel pic de magie înseamnă mult. Star este acolo pentru a-i reaminti lui Asha să nu renunțe.”
Veerasunthorn adaugă: „Pentru mine, Star este asemenea intuiției ei. Este energie pură – personificarea dorinței ei de a coborî pe pământ pentru a o împinge în afara zonei de confort. Cred că Star este în fiecare dintre noi.”
SINOPSIS:
Musicalul animat „Wish / Dorinţa” spune povestea tinerei Asha care, într-o noapte înstelată, își pune o dorință și primește un răspuns mai prompt decât se aștepta atunci când o stea buclucașă coboară din cer pentru a i se alătura în îndeplinirea dorinţei.
„Wish / Dorinţa”, regizat de Chris Buck şi Fawn Veerasunthorn, se bucură de vocile minunate ale lui Alan Tudyk, Ariana DeBose, Chris Pine care dau viaţă protagoniştilor.
Melodia „I’am a star” este interpretată memorabil de Adriana DeBose.
Distribuit de Forum Film, „Wish / Dorinţa” are premiera în România în data de 24 noiembrie, fiind disponibil dublat si subtitrat, în formatele 4DX, 3D şi 2D.
TRAILERE:
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel și LucasFilm si pe cele produse de 20th Century si Searchlight Pictures. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor Lionsgate, A24, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi, interbationali dar si locali.
Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.
Pentru mai multe detalii despre cele mai noi producții distribuite de Forum Film România, accesați: https://www.cineforum.ro