ß
Andreea Bumbac, fosta purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, a fost prinsă de polițiști, în București, cu substanțe interzise asupra sa. În urma analizelor de laborator s-a stabilit că era vorba despre un drog de mare risc.
În cursul zilei de duminică, agenții de la Secția 18 de Poliție din București au oprit în trafic un taxi în care se afla o pasageră, de meserie jandarm.
Andreea Bumbac se întorcea de la o petrecere, iar polițiștii care au percheziționat-o au descoperit că avea în posesia sa mai multe pliculețe ce conțineau un praf alb. Jandarmerița era în taxi, dar nu conducea mașina.
Marți, 21 noiembrie, Andreea Bumbac a declarat pentru un post TV, că este nevinovată și că drogurile găsite asupra sa nu îi aparțineau.
„Tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce pot să vă spun este că doar am fost omul nepotrivit în momentul nepotrivit. Eu nu am absolut nicio vină. Nu erau ale mele. Au fost ale unei persoane care mi-a transmis un alt fapt. M-a rugat să îi ţin nişte bani, atâta tot. Nu am avut idee de ceea ce se întâmplă”, a spus jandarmerița, potrivit sursei amintite.
În urma analizelor de laborator s-a constatat faptul în pliculețele găsite în poșeta Andreei Bumbac era cocaină, spun surse din anchetă pentru Libertatea.ro.
Foto: Facebook