ß
Smaranda, fiica lui Codin Maticiuc, suferă de o boală incurabilă, deși are doar patru ani și jumătate. Diagnosticul a fost pus încă de când era un bebeluș.
Gallery
Fiica cea mare a lui Codin Maticiuc se confruntă cu o boală incurabilă la nivelul ochilor, iar medicii nu și-au dat seama cât este de gravă, deși au identificat-o din primele luni de viață.
În cadrul unui podcast, Codin Maticiuc a povestit că unul dintre cele mai grele momente din viața lui a avut loc atunci când a aflat că fiica sa, care a împlinit patru ani în luna mai a acestui an, suferă de o boală incurabilă la nivelul ochilor, ce putea duce la orbire.
Afecțiunea de care suferă Smaranda este una extrem de rară, fiind depistat câte un caz la un milion de oameni. Cu toate acestea, din fericire, nu s-a dezvoltat atât de mult, încât Smaranda să ajungă să nu mai vadă.
„Așa le dă Dumnezeu oamenilor cu bani, boli incurabile. Când am depistat-o, nu știa nimeni care era nivelul. Putea să nu aibă vedere. Nu știam. Am trăit cu chestia că poate fi ceva minor sau să nu vadă 98%. Am văzut că e ok, că vede. Când ne arăta câte o pasăre pe cer, că nu știam cât vedea ca bebeluș, ne bușea plânsul”, a povestit omul de afaceri.
Ana, partenera de viață a lui Codin Maticiuc, are un fiu dintr-o relație anterioară, în vârstă de 13 ani. Omul de afaceri petrece timp alături de el și fac diverse activități împreună, mergând chiar și în afara țării împreună.
Mai mult decât atât, acesta susține că adolescentul este „singurul băiat” pe care îl va avea vreodată și îl tratează la fel ca pe cele două fete ale sale, pe care i le-a dăruit Ana.
Sursa foto: Facebook