ß
La începutul lunii noiembrie, un polițist din Pitești a fost bătut crunt de un tânăr de 20 de ani. Acesta s-a stins din viață astăzi, după ce a petrecut mai multe zile sub supravegherea medicilor.
La începutul lunii noiembrie a anului 2023, un polițist din Pitești a fost lovit direct în față de un tânăr în vârstă de 20 de ani. Conflictul celor doi a început în momentul în care omul legii a observat că băiatul sparge sticle pe stradă. Acesta i-a atras atenția, menționând că faptele lui sunt nepotrivite, fiind încadrate la vandalism, însă tânărul s-a enervat la auzirea observației și l-a lovit direct în față.
În urmă cu doar câteva ore, după două săptămâni petrecute în spital, polițistul din Pitești s-a stins din viață. Acesta se afla încă sub supravegherea medicilor, iar familia lui spera la un miracol. Loviturile puternice pe care tânărul de 20 ani i le-a aplicat, însă, se pare că i-au fost fatale.
Tânărul de 20 de ani care l-a lovit pe polițistul din Pitești va fi cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte, iar pedeapsa lui va fi una mai dură decât cea inițială.
După momentul atacului, poliția din Pitești a transmis un prim comunicat de presă:
”C.S. în vârstă de 55 de ani, poliţist local la Ordine Publică din 2007, a surprins, în timp ce patrula în zona centrală, un tânăr care a spart o sticlă de bere pe stradă (...). Poliţistul i-a atras atenţia asupra comportamentului - act de vandalism în spaţiul public. Cu agresivitate, bărbatul în vârstă de 20 de ani, cu domiciliul în Moşoaia, l-a lovit în zona feţei, prin surprindere. În urma loviturii, poliţistul local a căzut şi a fost izbit cu capul de asfalt, rămânând inconştient”, a transmis poliția.
Sursă foto: Știrile PRO TV