ß
Cristi Borcea a vorbit recent despre două momente mai puțin plăcute din viața lui, momente în care a simțit că a pierdut totul, după ce a investit sume importante în afaceri care l-au adus la sapă de lemn.
Gallery
Omul de afaceri, cunoscut pentru relațiile cu diferite femei din România, spune că nu a trecut niciodată bunurile pe care le deține pe numele partenerelor de viața, ci toată averea este pe numele mamei sale și al copiilor.
Acesta mai susține că unul dintre motivele pentru care partenerele lui nu au beneficiat de averea sa este că atunci când femeile sunt proprietare pe anumite bunuri, cred că li se cuvine tot.
Cristi Borcea și Valentina Pelinel nu își împart averea, cei doi au stabilit asta de la începutul relației. Ba mai mult, acesta a îndemnat-o pe actuala sa soție să plece în America și să nu-l aștepte, atunci când a fost după gratii.
„În momentul în care dai femeilor, după un timp încep să creadă că li se cuvine (...) Eu îi spusesem Valentinei să plece în America. Primisem șase ani și patru luni. I-am spus să nu stea după mine, dar ea a ales să rămână alături de mine”, a declarat Cristi Borcea, într-un podcast.
„Sunt și afaceri care nu merg dacă nu le controlezi și le cunoști. Am rămas și de două ori fără bani și după tot la butelii am ajuns. O dată la Caritas, în 92 -93, am băgat toți banii, multe sute de mii de dolari, că nu erau euro, și am rămas fără bani. Și am luat-o din nou, am vândut BMW-ul și am luat-o din nou cu buteliile. Atunci mergeau, vedeai lumea la coadă, stăteau câte două zile, trei zile. Să depună, nu să ia banii”, a mai spus omul de afaceri.
Sursă foto: Instagram