Un filmuleț în care o bunicuță povestește de la volanul Daciei sale cum și-a luat permisul la 68 de ani face deliciul internauților. Clipul s-a viralizat pe TikTok și a adunat în doar câteva zile peste 1,4 milioane de vizualizări.
Gallery
După ce în urmă cu câțiva ani a prinsă de polițiști pe motocicletă, fără a avea permis de conducere, femeia a decis să facă școala de șoferi, să dea examenele și să devină șoferiță cu acte în regulă.
Zis și făcut! Bunicuța din comuna Ceanu Mare, județul Cluj, și-a luat permisul la 68 de ani, scrie Ziare.com.
„Sunt șoferiță numai de vreo 3-4 ani, că m-o prins că eu umblu cu motocicleta. Și m-o prins în Ceanu Mare. (...) M-o prins și mi-o făcut dosar penal. Și am zis las că voi demonstra că pot mai mult. La 68 am luat permisul. 72 am împlinit”, spune bunicuța în clipul postat de utilizatorul make_misu pe platforma TikTok.
@make_misu #comedypage #viralpage #tiktok #foryoupage #pageforyou ♬ sunet original - Make
Internauții au felicitat-o pe femeie și s-au întrecut în comentarii care mai de care mai amuzante.
„Se vede clar cine a fost și este șefa în casă”, „Ce chill stă pe volan!”, „Eu la 25 nu am permis. Mi-a dat clasa”, „Când mă gândesc că a prins-o poliția pe motocicletă”, „Nici nu respira nenea lângă ea”, „Pe lângă că e șmecheră, alții la 18 -20 nu iau permisul. Vă zic eu e greu sa conduci Dacia”,„Exemplu pentru toți. Dacă vrei se poate!”, „Bravo bunica, ai sânge în instalație! Dacă analizele au ieșit bine, psihologicul la fel. Felicitări!”, „Asta înseamnă că niciodată nu e prea târziu să îți împlinești visele”, „O bunica șmecheră...și prin vorbă și prin fapte”, „Așa îmi doresc să îmbătrânesc! O femeie curajoasă și ambițioasă. Deci vârsta e doar un număr!”, „Cea mai tare bunicuță”, sunt doat câteva dintre comentariile postate pe TikTok.
Foto: Capturi TikTok