ß
Acasă nu este doar despre un loc pe hartă, ci despre România ca o emoție care ne unește pe toți. O emoție pe care o trăim în fiecare zi, fie că suntem conștienți de ea sau nu.
Gallery
România este oriunde inima se simte acasă. Este emoția pe care o trăiești de 1 Decembrie la PRO TV. De Ziua Națională a României și Ziua PRO TV, telespectatorii vor avea parte de un program special.
De la ora 06:00, telespectatorii vor putea urmări Știrile PRO TV, prezentate de Andreea Marinescu și Mihai Dedu, unde echipa România, te iubesc! va face cunoscute poveștile impresionante ale unor oameni puternici și determinați, care au construit România care ne face bine. De la ora 10:30, într-o ediție specială, Cristian Leonte va fi gazda jurnalului de știri, iar Cătălin Radu Tănase va transmite, în direct, Parada Militară de Ziua Națională a României, de la Arcul de Triumf. De la ora 12:00, Amalia Enache și Cristian Leonte îi așteaptă pe cei de acasă cu reportaje care prezintă oameni de bine.
Echipele Vorbește lumea și La Măruță își vor uni forțele într-o ediție specială, Zi de bine, România!, de la ora 14:00. Prezentatorii vor petrece alături de românii de pretutindeni cu momente pline de emoție, oameni extraordinari, tradiții inedite, dansuri populare și muzică bună. De asemenea, telespectatorii vor afla cine este marele câștigător al concursului de mâncare românească autentică, România, arată-ți farfuria!
Sărbătoarea va continua, iar Batem palma? vine cu „mare chef de joc”, într-o ediție specială în care Cosmin Seleși și concurenții „încing o periniță cu Banca”. „Călușarul computer” îl va extrage la joc pe un interpret de muzică populară, care va încinge hora cu intuiția pentru a câștiga un premiu cât mai mare!
De la ora 19:00, Andreea Esca va rosti pentru a 28-a oară: „Bună seara, România! Bună seara, București! PRO TV te salută!”. Ca de fiecare dată, cei de acasă vor putea vedea o ediție specială Știrile PRO TV, în care oameni deosebiți, care au dus numele României peste hotare, își fac poveștile cunoscute.
Seara va continua cu prima ediție LIVE a sezonului 11 Vocea României, de la ora 20:30. Concurenții, împreună cu antrenorii lor, vor pregăti momente spectaculoase și vor face scena să vibreze. Pe scenă vor fi interpretări ale unora dintre cele mai îndrăgite piese românești. Ca de fiecare dată, puterea aparține celor de acasă, aceștia putând să-și susțină favoriții prin vot.
Ziua de 1 decembrie se va încheia cu filmul Gata oricând! - Eroii de la Podul Jiului, în premieră, de la ora 00:00. Pelicula relatează un eveniment istoric, care a avut loc în 1916.
PRO TV - Trăiești România la PRO TV!