ß
Adrian Kreiner s-a stins din viață după ce a fost bătut cu bestialitate de trei indivizi care au pătruns în locuința sa. După această tragedie, toată lumea se întreabă cine moștenește averea omului de afaceri.
Potrivit Gândul.ro, apropiații omului de afaceri au dezvăluit că acesta ducea o viață discretă, departe de ochii curioșilor.
Atât el, cât și partenera lui de viață, Adriana Viliginschi, evitau să se expună public, cei doi se afișau împreună doar la evenimente importante, iar pe conturile lor de socializare nu publicau poze împreună.
Se pare că Adrian Kreiner a muncit ani buni în Austria pentru a ajunge la averea pe care o are astăzi.
Tot în Austria a întâlnit-o și pe prima lui soție, o austriacă, alături de care are o fiică.
Potrivit sursei citate, după declanșarea războiului în Ucraina, dar și din cauza crizei ce a urmat, afacerile lui Adrian Kreiner ar fi început să scârțâie. Surse apropiate omului de afaceri au precizat că acesta purta negocieri cu un partener din Brașov, dar și cu potențiali viitori investitori, astfel, concluzia acestora ar fi că planurile de afaceri l-ar fi pus în pericol, iar, în cele din urmă, să se ajungă la tragedia care a avut loc în urmă cu o săptămână.
Pe baza informațiilor citate de publicația amintită, fiica afaceristului va intra, mai mult ca sigur, în posesia întregii averi, mai ales că apropiații lui Adrian Kreiner au mai spus că unul dintre motivele pentru care tânăra de 20 de ani era tot mai prezentă în România era pentru a o învăța mai multe despre afacerea sa și, totodată, să o și implice.
Sursă foto: Facebook