ß
O profesoară de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca a fost batjocorită atât pe un grup de WhatsApp, cât și pe Facebook de doi elevi minori, iar acum primește daune în valoare de 30.000 de lei din partea părinților acestora.
În 2018, cu doar o zi înainte de a se termina vacanța mare, un elev de 12 ani a modificat o poză cu profesoara, care era și dirigintă la clasa sa, în așa fel încât aceasta să semene cu un animal, postându-și „capodopera” pe grupul de WhatsApp al clasei.
Un alt episod asemănător a mai avut loc în același an, dar de data aceasta fotografia editată cu scopul de a-și insulta profesoara a fost setată ca imagine de profil a grupului.
În luna martie 2019, un alt elev de 13 ani a deschis un cont de Facebook pe numele profesoarei, acolo unde a publicat cele două imagini primite de la colegul său. Mândru de fapta sa, minorul a dat mesaje colegilor pentru a da accept contului respectiv.
„În martie 2019, unii elevi de ai săi îi relatează faptele comise de către doi colegi:
– în ultima zi din vacanța mare din anul 2018, Raul – în vârstă de 12 ani – a modificat o poză a profesoarei pe care a asociat-o cu un animal și a postat-o pe grupul de Whatsapp al clasei, apoi în decembrie 2018 a postat tot acolo o altă poză denigratoare, pe care a setat-o apoi ca imagine de grup;
– în martie 2019, Cosmin – în vârstă de 13 ani – a creat un cont de Facebook pe numele profesoarei, folosind cele două poze primite de la Raul: una a pus-o ca poză de profil, cealaltă ca imagine de coperta a contului. El a dat mesaje colegilor pentru a da accept la cont, spunând că este creat de el”, anunță siteul VeDem Just.
Pentru tot ceea ce a îndurat, profesoara a cerut daune de 50.000 de lei, suma justificând insultele aduse numelui și imaginii sale. Pe de cealaltă parte, părinții celor doi elevi au arătat că totul a fost o prostie copilărească, spunând în plus că imaginile au fost editate și postate în afara orelor de curs, reprezentând „o formă a libertății de exprimare”.
„Pe data de 31 mai 2021, Judecătoria Cluj-Napoca a decis să oblige părinții celor doi elevi minori să plătească profesoarei, împreună, suma de 30.000 lei și să publice hotărârea într-un ziar, pe cheltuiala lor.
Unul dintre elevi și profesoara au fost nemulțumiți de soluție, pe care au contestat-o cu apel. Pe data de 8 noiembrie 2023, Tribunalul a menținut în întregime sentința Judecătoriei”, mai arată sursa citată anterior.
Foto: