ß
  • PRO TV
  • Cine sunt studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași care au creat cea mai avansată inimă artificială din lume

Cine sunt studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași care au creat cea mai avansată inimă artificială din lume

Cine sunt studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași care au creat cea mai avansată inimă artificială din lume
Sursa: Facebook

O echipă de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a reușit o performață impresionantă la prima competiție studențească mondială pentru realizarea unei inimi artificiale. Tinerii români au primit premiul pentru cea mai avansată inimă artificială dezvoltată vreodată.

Echipa Mavis Artificial Heart, marea câștigătoare a concursului Heart Hackaton, care a avut loc la finele lunii octombrie în Dallas, este formată din studenți ai facultăților de Bioinginerie Medicală și Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Ei sunt coordonați de dr. Alexandru Pleșoianu, cercetător în domeniul chirurgiei cardiace, reprezentant al Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic pentru Managementul Vârstnicului și Îmbătrânirii Sănătoase - CITT MAVIS.

Gallery

Alături de ei a fost chirurgul cardiovascular dr. Alberto Bacusa, absolvent al UMF Iași. „El s-a ocupat de potrivirea anatomică și detaliile fiziologice ale inimii. Este un iubitor al documentarelor și un adevărat pasionat de transplantologie și operații pe cord. Superputerea lui este că îl găsim în spital și atunci când nu ar trebui să fie”, au scris pe Facebook membrii echipei Mavis Artificial Heart. Descoperă mai jos câteva detalii despre fiecare dintre ei!

View this post on Instagram

A post shared by @mavis.artificial.heart

În urma evenimentului, am reușit să stabilim conexiuni cu numeroși profesioniști și instituții de renume, care se dovedesc a fi de o importanță crucială pentru dezvoltarea continuă a prototipului nostru.

Suntem dedicați inovației și cercetării pentru a revoluționa domeniul medicinei cardiovasculare, fapt prin care ne-am făcut remarcați în această călătorie și care ne-a adus un sponsor valoros și anume Caensus Gmbh, ce ne va ajuta să ne continuăm drumul de dezvoltare a produsului nostru”, au transmis membrii echipei după competiție.

La ce ajută o inimă artificială

Cercetarea în domeniul transplantului de cord a intrat într-o nouă eră în momentul în care s-a stabilit că o inimă artificială, care poate deveni compatibilă cu pacientul aflat în nevoie, este o soluție eficientă până la identificarea unui donator compatibil. Inima artificială funcționează identic cu una umană și este o soluție terapeutică în caz de insuficiență cardiacă ori defecte congenitale cardiace.

Deși este larg recomandată la nivel mondial, această metodă de tratament nu este potrivită pentru orice pacient. De asemenea, cercetătorii acceptă că, deocamdată, inima artificială este o soluție temporară, dar care ajută pacienții să-și recapete forțele și să simtă o ameliorare considerabilă a simptomelor de insuficiență cardiacă.

Fotografii: Mavis Artificial Heart

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni