ß
Puișor de la Mediaș a fost trimis în judecată pentru că a încercat să dea mită 200 de euro unor polițiști, care l-au oprit în trafic. Cântărețul de manele era beat la volan și a depășit pe linie continuă cu 112 km/h.
Pe numele real Traian Bîrcea, „Puișor de la Mediaș” a fost trimis în judecată după ce a încercat să mituiască doi polițiști din Mediaș cu 200 de euro. El a fost oprit în trafic pentru că a depășit pe linie continuă și avea o viteză de 112 km/h în localitate. Ulterior, s-a dovedit că era și băut, scrie turnulsfatului.ro.
Gallery
„În urma administrării probatoriului, prin rechizitoriul din data de 02.11.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus trimiterea în judecată în stare de control judiciar a inculpatului, persoană de sex masculin, în vârstă de 29 ani, născut şi domiciliat în judeţul Mureş, cu reşedinţa în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,” transmite prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit sursei citate mai sus.
Puișor de la Mediaș a fost oprit în trafic pe 10 septembrie 2023. Pentru a scăpa de pedeapsă, acesta a încercat să mituiască polițiștii. Momentul a fost înregistrat cu dispozitivul tip body-cam din dotarea unuia dintre membrii echipajului.
După ce l-au oprit, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest și au constatat că manelistul a consumat băuturi alcoolice, fiind înregistrată o valoare de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adică se încadra la contravenție.
Puișor de la Mediaș este cunoscut pentru colaborările sale cu alți interpreți de manele. Cu câteva luni în urmă, el a fost chemat să cânte la o petrecere pentru Florin Salam. Marius Olandezul, Narcisa, Sorinel Puștiu, Costel Biju și Cristina Pucean sunt unii din colegii lui de breaslă cu care acesta a colaborat.
Sursă foto: Facebook/ Puișor de la Mediaș
Vezi și: