ß
  • PRO TV
  • Smiley, mesaj către copii: „Viața voastră e doar a voastră. Evitați să vă trăiți viața pentru alții!”

Smiley, mesaj către copii: „Viața voastră e doar a voastră. Evitați să vă trăiți viața pentru alții!”

Smiley, mesaj către copii: „Viața voastră e doar a voastră. Evitați să vă trăiți viața pentru alții!”

Ambasadorul Național pentru UNICEF, Smiley, a fost marți la Brașov în mijlocul copiilor care beneficiază de inițiativa UNICEF „România pentru fiecare copil”. Smiley i-a întâlnit pe copiii de la Grădinița nr. 9 din Brașov și personalul instituției, apoi a vizitat Centrul Comunitar Integrat Brașov, acolo unde copii vulnerabili, copii cu dizabilități beneficiază de servicii specializate, furnizate de o excelentă echipă de profesioniști locali. Smiley a avut, de asemenea, o întâlnire cu adolescenți din Consiliul Local al Copiilor Brașov și cu viceprimarul municipiului, Flavia Boghiu, și a vizitat și Centrul Katya, unde copiii refugiați din Ucraina și familiile lor primesc sprijin.

La Grădinița nr. 9, cadrele didactice i-au povestit lui Smiley despre activitățile educative centrate pe nevoile fiecărui copil, cât și despre cele realizate în aer liber, organizate ca parte a proiectului „România pentru fiecare copil”. Artistul s-a alăturat copiilor la pictat de frunze și  gimnastica de înviorare, cea din urmă desfășurându-se chiar pe una din piesele sale.

Îmi place foarte mult să interacționez cu copiii. Copiii sunt foarte sinceri și, pentru că acum am și eu un copil, simt că sunt din ce în ce mai apropiat de vârsta copilăriei. Revin la jocurile copilăriei și la bucuriile gratuite și sincere pe care le oferă copilăria”, a mărturisit Smiley. Artistul a împărtășit și câteva amintiri din vizite precedente în comunități vulnerabile: „Educația este provocarea cea mai mare a unui părinte, din punctul meu de vedere, dar în unele comunități, provocarea este cum ajunge copilul la școală. Am cunoscut copii care așteptau după frații lor ca să facă schimb de încălțări. Sunt provocări reale care există în continuare în România”.

Inițiativa „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România” este implementată de UNICEF și de parteneri începând cu iunie 2021 în municipiul Brașov și în patru localități din județul Bacău. În Centrul Comunitar Integrat din Brașov, de la începutul proiectului, peste 2.000 de copii și adulți au beneficiat de servicii, 150 de copii fiind beneficiari de servicii specializate furnizate de doi kinetoterapeuți, doi psihologi, un logoped, un asistent medical și un asistent social, precum și un referent educație.

Smiley a aflat despre activitatea acestei echipei de profesioniști coordonată de Direcția de Asistență Socială (DAS) de la viceprimarul municipiului Brașov, Flavia Boghiu, și de la directorul DAS, Mariana Topoliceanu, care i-au povestit cum a schimbat Centrul în bine viețile a mii de brașoveni. Artistul a aflat de la profesioniști în ce constă terapia prin dans și a asistat la o ședință de kinetoterapie.

Astăzi, Smiley, ambasador UNICEF, este la Brașov pentru a vizita proiectele pe care Brașovul le are împreună și cu sprijinul UNICEF. Au pornit de la Grădinița numărul 9. Acum suntem la Centrul Comunitar Integrat, deschis în cadrul Direcției de Asistență Socială, un loc unde copiii cu dizabilități, copii care provin din medii defavorizate, vin și fac activități la acest centru – vorbim despre logopedie, recuperare, kinetoterapie sau deprinderea abilităților de viață sau chiar și activități distractive, cum ar fi învățarea unui nou dans. Toate acestea se întâmplă aici, la Direcția de Asistență Socială, cu sprijinul UNICEF. Mai departe, echipa UNICEF va vizita și noul Centru Comunitar pentru Refugiați, pe care l-am deschis împreună și cu sprijinul lor și cu al UNHCR, și va avea o întâlnire și cu Consiliul Local al Copiilor, organul consultativ al orașului, format în întregime din copii. Ne bucurăm că avem la Brașov acest parteneriat cu UNICEF, care ne ajută să luăm deciziile și să implementăm proiectele care să îi facă pe copiii din Brașov să își atingă potențialul maxim în orașul nostru“, a declarat viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu.

Vizita a continuat la Centrul Katya, hub-ul de servicii pentru copii și familiile lor refugiate din Ucraina, un proiect al Agenției Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, care se bucură de susținerea UNICEF.

Ultima întâlnire a zilei a fost cu membrii Consiliului Local al Copiilor Brașov, înființat în cadrul Inițiativei Localități Prietene ale Copiilor a UNICEF. Ambasadorul Național pentru UNICEF a intrat într-un dialog viu cu adolescenții prezenți, care i-au prezentat proiectele și viziunea lor de a schimba orașul și a-l face cu adevărat prieten al copiilor. Discuția a continuat pe teme de mare interes pentru tineri, precum educația, problema bullying-ului în școli, presiunea pe care o simt elevii de a avea performanțe școlare, care le afectează sănătatea mintală.

Smiley le-a transmis adolescenților că este important să-și trăiască visurile, să-și exprime liber opiniile și să lupte pentru ceea ce cred. „Mie mi s-a spus să-mi văd de treabă, să fac o meserie serioasă, nu cu muzica”, a povestit el, amintindu-și de unele sfaturi primite la începutul carierei. „Viața voastră e doar a voastră. Evitați să vă trăiți viața pentru alții. Deciziile pe care le luați vor avea impact în primul rând asupra voastră”, a mai spus el.

Artistul a mărturisit că a petrecut o zi emoționantă în mijlocul copiilor și profesioniștilor pe care i-a întâlnit. „Astăzi, pentru mine, a fost un roller coaster de emoții. Am fost întâi la grădiniță, unde am găsit voie bună, apoi am mers la centrul comunitar, unde am trăit și emoția vizavi de oamenii care sunt dedicați să ajute copiii defavorizați, copiii cu dizabilități”, a afirmat el. „Mi se pare că oamenii aceștia – educatori, terapeuți, funcționari care lucrează să se întâmple lucrurile – sunt o specie de oameni aparte. Sunt oameni cu chemare, care trebuie prețuiți, susținuți din toate punctele de vedere. Care trebuie aplaudați, respectați și îmbrățișați de comunități. Noi nu-i vedem și nici nu știm exact ce fac, suntem tentați să spunem că ei sunt un sistem. Aici cred ca greșim! Trebuie să conștientizăm că fără ei nu s-ar întâmpla nimic. Toți oamenii cu care m-am întâlnit azi sunt niște oameni fericiți, se vede pe fețele lor că-i împlinește ceea ce fac. Și e superb să vezi că sunt unii oameni care au realizat că cea mai mare bucurie în viață e să dăruiești ceva cuiva”.

Concluzia, la finalul zilei, a fost una optimistă, la fel ca muzica artistului: „Cred că există speranță, cred că, dacă se adună din ce în ce mai mulți oameni care își doresc cu adevărat o schimbare și sunt dispuși să muncească pentru ea, se vor schimba din ce în ce mai multe lucruri în România și din ce în ce mai repede. Cred că UNICEF face diferența pentru că știe metodele prin care lucrurile funcționează și în alte părți. Și, dacă pot alții, noi de ce n-am putea?”.

 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni