ß
Alain Delon împlinește 88 de ani, pe 8 noiembrie. Starul cinematografiei franceze este unul dintre cei mai populari și iubiți actori din toate timpurile, deși viața sa personală a fost marcată de multe scandaluri și momente controversate.
„Sunt unul dintre rarele mituri vii ale secolului XXI”, spunea Alain Delon despre el însuși și nu a exagerat deloc. Născut la Sceaux, Seine (azi Hauts-de-Seine), Île-de-France, pe 8 noiembrie 1935, Alain Delon avea să devină un star recunoscut la nivel internațional grație talentului său actoricesc.
Gallery
Alain Delon a ajuns la 88 de ani, deși în urmă cu câțiva ani declara că vrea să moară. A fost convins de copiii săi să amâne sfârșitul și să se bucure de prezența lor și a nepoților săi. În prezent, actorul locuiește într-un complex rezidențial de lângă orașul elvețian Geneva, însă deține și o proprietate impresionantă în comuna Douchy-Montcorbon, din departamentul Loiret (din centrul Franței).
Domeniul, care se întinde pe 120 de hectare, este dominat de impozantul Château de la Brûlerie, castel pe care l-a achiziționat în 1971.
După o operație pe cord, suferită în 2012, și un dublu AVC, suferit în 2019, Alain Delon a vorbit despre eutanasie. Actorul a luat decizia de a apela la sinucidere asistată, în Elveția, țară în care această procedură este legală. I-a trasat fiului său, Anthony Delon, toate sarcinile, iar acesta a dezvăluit că va respecta dorința tatălui său. Actorul francez și-a dorit moartea și fiindcă singura lui soție, Nathalie Delon, a murit de cancer pancreatic, în 2021, la vârsta de 79 de ani.
Alain Delon a suferit mult după decesul soției sale, deși mariajul lor nu a durat decât 4 ani. Actorul s-a îndrăgostit apoi de actrița Mireille Darc, cu care nu s-a căsătorit niciodată, dar cu care a avut o relație de 15 ani.
Un lucru este cert despre Alain Delon: nu s-a născut pentru a fi bărbatul unei singure femei, lucru dovedit de nenumăratele escapade amoroase pe care le-a avut de-a lungul vieții.
„Sunt un om creat pentru reprezentantele jumătății frumoase a omenirii. Nu am fost niciodată bărbatul unei singure femei”, spunea cândva Alain Delon. Prima mare dragoste a actorului a fost actrița Romy Schneider, de care s-a îndrăgostit la filmările pentru Chiristine.
În decembrie 1963, cei doi au decis să rupă logodna pe care o făcuseră în martie 1959, după ce actrița a aflat că Alain are o relație cu altă femeie, căreia i-a promis că o ia de soție. Acea femeie era Nathalie Barthelemy (născută Francine Canovas), care avea să devină singura doamnă Delon, mama lui Anthony.
Una dintre cele mai controversate relații ale sale a fost cu artista germană Christa Päffgen (Nico), cu care a avut o aventură în timpul relației sale cu Romy Schneider. În urma acestei idele a rezultat un băiat, pe care Alain Delon nu l-a recunoscut niciodată. Ari Boulogne, fiul nelegitim al lui Alain Delon, a fost găsit mort la Paris în luna mai a acestui an.
Fotomodelul de origine olandeză Rosalie van Breemen este ultima mare iubire a starului francez. Cei doi au avut o relație de 15 ani, însă nu s-au căsătorit niciodată. În schimb au făcut doi copii: Anouchka, născută în 1990, și Fabien, născut în 1994. S-au despărțit în 2002, când ea l-a părăsit, și au dus o bătălie dură pentru custodia copiilor. Singura femeie care l-a părăsit pe Alain Delon a vorbit cu PROTV.RO, în urmă cu câțiva ani, dezvăluind detalii puțin știute din relația lor.
„Nu mi-ar ajunge o carte pentru a descrie relația mea cu Alain Delon, dar dacă ar fi să spun pe scurt, m-aș rezuma la pasională și furtunoasă. Cred că am spus totul cu aceste două cuvinte”, spunea Rosalie van Breemen în interviu.
Fosta parteneră de viață a francezului a comentat și decizia lui Alain Delon de a recurge la eutanasie. În 2019, el își făcea deja pregătiri de înmormântare.
„Din nefericire, niciunul dintre noi nu e nemuritor. Faptul că a anunțat asta nu mă miră, face parte din personalitatea sa, din genialitatea sa. Este persoana care a fost dintotdeauna. Pentru mine nu e nimic nou. Este ceva ce eu și copiii mei știm. Întotdeauna a avut această pasiune de a trăi și presiunea de a renunța, de a se retrage”, a mai spus Rosalie van Breemen.
În 1964 a fost nominalizat la Globurile de Aur, drept cel mai promițător debutant, pentru prestația din filmul The Leopard. În 1991, Delon a primit Legiunea de Onoare a Franței. La cel de-al 45-lea Festival Internațional de Film de la Berlin, actorul francez a câștigat Ursul de Aur de Onoare. La Festivalul de Film de la Cannes 2019, a primit Palme d'Or de onoare. În anul 2017, Alain Delon a primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Fotografii: Getty Images