ß
Supranumit ”Nostradamus din Balcani”, Baba Vanga avea extraordinarul dar de a prezice viitorul.
Femeia, originară din Bulgaria, a murit acum 26 de ani, la vârsta de 84 de ani, dar multe dintre predicțiile acesteia se spune că s-au îndeplinit după moartea ei. Cu toate acestea, este foarte dificil de verificat, deoarece prea puține dintre profețiile Babei Vanga au rămas scrise.
Pentru anul 2024, aceasta a prevăzut descoperiri medicale miraculoase, dar și asasinarea lui Putin.
Prezicătoarea nevăzătoare ar fi prevăzut faptul că Vladimir Putin va fi asasinat de cineva din propria țară anul viitor, conform The Mirror. În ultima vreme, Kremlinul a fost nevoit să nege vehement zvonurile conform cărora Putin ar fi bolnav grav.
Vanga a mai prezis și apariția unor arme devastatoare. Conform acesteia, o ”țară mare” va face testa arme biologice sau chiar va ataca.
Mai mult, teroriștii vor provoca haos în Europa.
Femeia cu puteri supranaturale a mai prezis că orbita Pământului se va schimba, ceea ce va duce la dezastre naturale și un nivel crescut al radiațiilor.
O uriașă criză economică va avea impact asupra întregii lumii în 2024.
De asemenea, Baba Vanga ”a văzut” și creșterea atacurilor cibernetice. Aparant, hackerii vor ținti infractura vitală - ceea ce va duce la pene de curent și crize de apă potabilă.
Conform History.co.uk, clarvăzătoarea a prezis și o realizare importantă în domeniul computerelor cuantice, dar și descoperiri în sectorul medical care vor permite găsirea unor tratamente pentru afecțiuni incurabile precum Alzheimer sau cancer în 2024.
Foto: Shutterstock