ß
Robert Florea a devenit recent campion absolut la Mr. Universe, a doua cea mai mare competiție de culturism din lume . Pe 7 noiembrie, tânărul pleacă în SUA la Mr. Olympia, unde va reprezenta cu mândrie România la cea mai mare competiție de culturism natural de pe glob.
În adolescență, Robert era un băiat firav, dar s-a ambiționat să-și modeleze corpul.
„Am început să practic fitness-ul la vârsta de 15 ani, convins fiind de sfaturile prietenilor, care insistau că este cel mai bun pas pe care puteam să-l fac, având în vedere că eram extrem de slab: la o înălțime de 1.72 m aveam doar 40-42 de kilograme. Pe scurt, puteai spune despre mine că eram subnutrit”, scrie Robert Florea pe pagina lui de internet.
Gallery
Robert este exemplul real că ambiția te ajută să reușești, chiar dacă alții încearcă să te doboare.
„În primii ani nu am avut un progres remarcabil și nici nu mă simțeam atras de acest sport, iar oamenii deja începeau să-mi spună că nu am ce căuta în sală, că nu e pentru mine (fiind mult prea slab), că mă pot accidenta și că oricum nu mă voi dezvolta muscular niciodată. În acel moment s-a aprins în mine o sete de cunoaștere și o dorință arzătoare de a reuși. Deodată, am devenit extrem de motivat să îmi cresc performanțele”, mărturisește campionul.
Robert Florea nu consumă deloc carne. Are însă în alimentație proteine de origine animală, precum laptele. Într-un interviu, tânărul a povestit din ce sunt alcătuite mesele sale dintr-o zi obișnuită.
„Eu sunt o excepție, sunt vegetarian de la 6 ani. Eu în fiecare dimineață mănânc ovăz cu pudră proteică, cu lapte de migdale. La prânz mănânc niște chiftele vegane plus cartofi albi, pentru că sunt cei mai sățioși.
După antrenament mănânc iaurt grecesc în combinație cu fructe și poate niște pudră proteică. Seara mănânc niște mixuri de legume, orez cu legume. În general am 3 mese principale și o gustare”, a precizat el.
Pe lângă activitatea sportivă, Robert Florea este kinetoterapeut și master în recuperare și reeducare neuro-motorie.
Tânărul a avut o galerie întreagă de susținători, când a participat la Mr. Universe.
„Anul acesta la Mr. Universe desigur că ați reușit să îmi depășiți așteptările, să mă aduceți la lacrimi cu susținerea voastra și să mă faceți să lupt mai tare în continuare. Vă mulțumesc cu toata ființa mea că sunteti acolo pentru mine. Am să fac tot ce pot să vă fac mândri în continuare și să las o urma în istoria culturismului natural”, a scris el pe Istagram.
Sursă foto: Instagram/ Florea Robert Kinetix
Vezi și: