ß
Florin Zamfirescu a făcut dezvăluiri tulburătoare despre ultima discuție pe care a avut-o cu actrița Natașa Raab.
Gallery
Natașa Raab s-a stins din viață, luni, 23 octombrie, la vârsta de 70 de ani, după ce s-a luptat din greu cu boala Parkinson. Actorul Florin Zamfirescu a fost unul dintre prietenii foarte apropiați ai actriței. Însă, din cauza bolii cu care "coana Chivuța" se confrunta, în ultimii doi ani nu au mai ținut legătura.
Florin Zamfirescu și Natașa Raab au jucat ani întregi împreună în telenovele. În ultimii ani, după ce actrița s-a îmbolnăvit, actorul nu a mai avut vești de la ea. Deși a încercat să o sune de mai multe ori, aceasta nu a putut răspunde. La rândul ei, Natașa a încercat să-l sune pe actor în urmă cu doi ani, dar nu a putut să scoată mai mult de două vorbe, după care a închis.
Florin Zamfirescu a făcut dezvăluiri despre ultimele discuții pe care le-a avut cu actrița. Ce a putut să-i spună aceasta:
„Am primit această veste pe care cumva o bănuiam pentru că de vreo doi ani, poate chiar mai mult, Natașa nu se mai putea ridica din pat, nu mai locuia în Craiova, avea nevoie de ajutor și era dusă în provincie, lângă Craiova, de o doamnă care o îngrijea. Ea a avut o tentativă să mă sune pe mine, acum vreo doi ani, dar a împleticit așa niște cuvinte și mi-a zis: alo, Florin și gata nu s-a mai putut, nu putea să vorbească.
Știam că nu poate să se miște că este condamnată de boala aceasta. A afectat-o foarte tare moartea soțului ei. Eu am vrut să vorbesc cu ea de foarte multe ori, am sunat-o, am tot sunat-o, dar nu mi-a răspuns și mi s-a spus că nu mai poate vorbi la telefon.
M-a informat fostul director al Teatrului, Cornișteanu, mi-a zis că e undeva în provincie, că nu își va mai reveni. Cumva vestea aceasta nu m-a surprins, știam că este la pat și că este într-o suferință mare”, a mărturisit Florin Zamfirescu, pentru WOWbiz.ro.
Nataşa Raab va fi înmormântată miercuri, 25 octombrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova. Anunțul a fost făcut de UNITER.
”Ne despărţim de Nataşa Raab. (…) UNITER îşi exprimă tristeţea la aflarea veştii că îndrăgita actriţă de teatru şi film Nataşa Raab ne-a părăsit. (…) O actriţă cu un farmec aparte, o prezenţă încântătoare, un om jovial şi expansiv, cu o energie debordantă. Ne vor lipsi buna dispoziţie şi voioşia pe care o imprima când venea în vizită la UNITER, ca un taifun, între două filmări… Pentru cei care doresc să îşi ia rămas bun, ceremonia de înmormântare va avea loc miercuri, 25 octombrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!’‘, a transmis UNITER, pe Facebook.
Sursă foto: Facebook