ß
O nouă iluzie optică s-a viralizat în mediul online, după ce persoanele care au spus ce au văzut prima dată în imaginile au rămas impresionate de acuratețea informațiilor oferite.
Dacă primul lucru pe care l-ai observat în această imagine este fluturele, ești o persoană care are încredere în ceilalți foarte repede și care ia de bun tot ceea ce i se spune, fără a pune nimic și pe nimeni la îndoială.
Mereu alegi să vezi doar ceea ce este mai bun și mai frumos în oameni, iar cei din jur te consideră a fi o persoană care se face foarte ușor plăcută, fiind și sociabilă. Cu toate acestea, din cauza faptului că lași mereu garda jos și te încrezi cu ușurință în ceilalți, împărtășești cu foarte mare ușurință ceea ce gândești și te transformi într-o persoană vulnerabilă.
Nici secretele pe care le ai nu le ții doar pentru tine și le spui tuturor celor din jur. Tocmai din acest motiv, de cele mai multe ori, după ce împărtășești ceva intim despre tine, ceva se întâmplă și ajungă să regreți această decizie, fiind rănită de consecințe.
Dacă prima dată ai văzut cochilia perlei, ești o persoană destul de cinică și de precaută. Ai nevoie de foarte mult timp, pentru a te deschide în fața oamenilor și, până ajungi în acel punt, ești văzută fie ca o persoană rece, fie ca una neprietenoasă.
@mia_yilin The first thing you see in this picture says a lot about your personality #personalitytest #psychologyfacts #trending #entertainment #funfacts #fortune #fengshui #fyp #fypシ #wealth #chinesewithmia #mia_yilin #china #chinese #Asian #chinese #learnontiktok ♬ original sound - Mia Yilin ?
Eziți foarte mult în a-ți arăta vulnerabilitățile celor din jur și o faci doar după ce ai încredere totală în ei. După ce te acomodezi cu o persoană și o cunoști de mai multă vreme, devii o persoană mult mai relaxată și mai distractivă.
Sursa foto: Tik Tok I mia_yilin