ß
Luna aceasta, Britney Spears urmează să își lanseze cartea de memorii, iar una dintre persoanele despre care va vorbi va fi chiar fostul ei iubit, Justin Timberlake. Dezvăluirile ei ar urma să facă lumină în ceea ce privește controversele apărute în urma poveștii lor.
Gallery
Britney Spears aduce acuzații serioase la adresa lui Justin Timberlake, fostul ei iubit. O sursă apropiată a declarat, pentru US Weekly, că artistului nu îi va pica foarte bine ceea ce fosta lui parteneră va dezvălui despre el.
Conform unor surse din interior, Britney Spears îl va pune la zid pe artist din cauza trecutului lui controversat. Cu toate acestea, o altă sursă îi ia apărarea acesteia și declară că nu va ataca pe nimeni, ci doar își va spune punctul de vedere în legătură cu tot ceea ce a trăit până acum.
Mai mult decât atât, nu doar Justin Timberlake va fi expus, ci și părinții artistei, Jamie și Lynee Spears, vorbind, de asemenea, și despre istoria sa amoroasă, conform She Finds.
Justin și Britney au avut o relație de trei ani, începută în anul 1999 și încheiată în anul 2002. Piesa ”Cry Me a River”, lansată de Justin, i-a făcut pe fani să creadă că despărțirea lor a fost una pe cale amiabilă, după ce apăruseră mai multe zvonuri care vorbeau despre o posibilă infidelitate din partea ei.
În urmă cu doi ani, în cadrul documentarului ”Framing Britney Spears”, drama celor doi a fost readusă în lumina reflectoarelor, Justin Timberlake fiind acuzat că a răspândit informații care au pus-o pe fosta lui iubită într-o ipostază compromițătoare.
Artistul s-a lovit de un val de reacții negative din partea internauților și nu numai, iar acest lucru l-a făcut pe Justin Timerlake să îi ceară scuze public lui Britney. „Am văzut mesajele, etichetele, comentariile și îngrijorările și vreau să răspund”, a declarat acesta, în anul 2021.