ß
  • PRO TV
  • Documentarul despre viața lui Gianni Versace, lansare de gală la București. Regizorul Vincent de Paul: „M-am simțit obligat să-i spun povestea”

Documentarul despre viața lui Gianni Versace, lansare de gală la București. Regizorul Vincent de Paul: „M-am simțit obligat să-i spun povestea”

Documentarul despre viața lui Gianni Versace, lansare de gală la București. Regizorul Vincent de Paul: „M-am simțit obligat să-i spun povestea”

„The Genius of Gianni Versace Alive” a avut lansarea de gală la București, în cadrul unui eveniment la care a participat și regizorul documentarului, Vincent de Paul. Fost fotomodel al reputatului designer italian, cineastul în vârstă de 55 de ani a dezvăluit motivele pentru care a simțit nevoia să-i aducă un tribut creatorului de modă.

Lansarea mondială a documentarului The Genius of Gianni Versace Alive a avut loc joi seară, la Sala Luceafărul din Capitală, în cadrul galei I Success Health, Beauty and Lifestyle Awards. Evenimentul de covor roșu s-a bucurat de prezența multor personalități din show-biz, printre care Cătălin Botezatu, Carmen Brumă, Cezar Ouatu și iubita lui, Raluca Jurca, Oana și Eduard Irimia - promoterul fiind și unul dintre producătorii documentarului, dar și regizorul Vincent de Paul. Vezi poze de la eveniment mai jos!

Gallery

Vincent de Paul: „Gianni Versace ne-a dat libertatea de a ne îmbrăca”

În documentarul de 92 de minute, regizorul Vincent de Paul a intervievat mai mulți bărbați care au purtat hainele lui Gianni Versace la prezentările de modă. El însuși un fost manechin al italianului, cineastul a dezvăluit ce a însemnat Versace pentru lumea modei și de ce a vrut ca lumea să-l privescă pe Gianni Versace prin ochii lui.

The Genius of Gianni Versace Alive este o celebrare a cuiva căruia i-a păsat atât de mult de frumusețe, artă și modă. A fost un om al Renașterii, iar crezul său a fost acela de a crea un univers în care tot ce-l înconjura nu era doar frumos, ci și dominat de dragoste și bunătate. Pentru că l-am cunoscut pe Gianni Versace în Miami Beach, m-am simțit obligat să spun povestea lui, ca oamenii să-l înțeleagă. Astfel, am intervievat mai mulți bărbați fotomodel care au lucrat cu el, precum James Hyde, Eric Etebari, iar ei au spus aceste povești convingătoare”, a spus Vincent de Paul la București.

Vincent de Paul a debutat ca fotomodel, sub îndrumarea lui Gianni Versace, la începutul anilor '90. Nu va putea uita niciodată cum a fost întâlnirea cu designerul italian. „Gianni Versace ne-a dat libertatea de a ne îmbrăca”, spune regizorul în documentar. Vezi trailerul mai jos!

Gianni ne-a introdus, pe mulți dintre noi, în lumea modei și ne-a permis să avansăm și să facem ce vrem. Activam în modeling, dar mereu mi-am dorit să continuu cu actoria. El mi-a dat abilitatea de a înțelege cum să lucrez în fața aparatului foto, apoi în fața camerelor de film. Practic, mi-a oferit setul de abilități de bază pentru a deveni un artist”.

Vi-l imaginați pe Gianni Versace trăind în 2023? Cum ar fi acum?

O, Doamne! Dacă Gianni ar fi în viață azi, ar fi atât de fericit să vadă toate astea, pentru că el a creat acest stil renascentist, cu aceste cămăși frumoase. Cred că i-ar plăcea că atât de mulți oameni de azi sunt pasionali în legătură cu ce au văzut în munca lui, atât de artistică”.

Gianni Versace zâmbește într-o fotografie alături de fotomodelele sale
Gianni Versace și fotomodelele sale  |  FOTO:  Getty Images

În ce măsură internetul și rețelele sociale i-ar fi putut influența munca lui Gianni Versace? A murit înainte de apariția internetului...

Cred că i-ar fi ținut în mod constant munca vie, poveștile pozitive, nu doar articolele despre uciderea lui. Cred că internetul s-ar fi axat pe ce a făcut înainte de asta. El, într-o mare măsură, este nemuritor, fiindcă oamenii de azi sunt continuatorii lui Gianni Versace și ai modului său de gândire folosit pentru a crea frumos și artă”.

Gianni Versace a fost asasinat la 15 iulie 1997, în fața casei sale din Miami Beach. Avea 50 de ani. Asasinul său, Andrew Cunanan, s-a sinucis cu aceeași armă, la puțin timp după crimă.

Fotografii: Gudana Photography/Getty Images

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni