ß
Sherika De Armas, care a reprezentat Uruguay la competiția Miss World 2015, a murit la vârsta de 26 de ani.
Presa locală scrie că aceasta a murit săptămâna trecută după o luptă de doi ani de zile cu cancerul cervical. Prietenii și familia au avut mesaje emoționante pentru superba regină a frumuseții.
”Zboară cât mai sus, surioară. Pentru totdeauna și mereu”, a scris fratele ei, Mayk’ De Armas, pe social media.
Carla Romero, actuala Miss Uruguay, a declarat îndurerată: ”prea evoluată pentru această lumea. Una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut în viața mea”.
Anto Ciavaglia, un prieten apropiat, a scris: ”Îmi amintesc de tine și de strălucirea ta”.
Sherika De Armas nu a ajuns în topul primelor concurente la Miss World 2015, din Sanya, China, dar s-a numărat printre singurele șase concurente în vârsta de 18 ani. La acel moment, o publicație îi complimenta ”chipul superb, silueta înaltă și personalitatea carismatică”, numind-o ”unul dintre cele mai promițătoare talente din Uruguay”.
Foto: Instagram/Twitter