ß
  • PRO TV
  • Modelul Gigi Hadid, susținătoare a cauzei palestiniene, condamnă “terorizarea oamenilor nevinovați”, dar și empatizează cu “oamenii ei"

Modelul Gigi Hadid, susținătoare a cauzei palestiniene, condamnă “terorizarea oamenilor nevinovați”, dar și empatizează cu “oamenii ei"

Modelul Gigi Hadid, susținătoare a cauzei palestiniene, condamnă “terorizarea oamenilor nevinovați”, dar și empatizează cu “oamenii ei"

Cel mai de succes model al actualei generații, Gigi Hadid, care are origini palestiniene din partea tatălui ei, a făcut primele declarații despre atacul Hamas asupra Israelului. Aceasta spune că este alături de prietenii ei evrei, condamnă atacurile Hamas, însă, în același timp, simpatizează și cu palestinienii care trăiesc “sub ocupație”. Vedeta a închis comentariile pentru aceasa postare de pe Instagram.

„Gândurile mele sunt alături de toți cei afectați de această tragedie nejustificată și în fiecare zi în care vieți nevinovate sunt luate de acest conflict – dintre care prea multe sunt ale copiilor.
Am o empatie profundă și o mă doare sufletul pentru lupta palestiniană și viața sub ocupație, este o responsabilitate pe care o am zilnic.

Simt, de asemenea, responsabilitate față de prietenii mei evrei de a spune clar, așa cum am făcut-o înainte: deși am speranțe și vise pentru palestinieni, niciunul dintre ele nu include vătămarea vreunui unui evreu.

Terorizarea oamenilor nevinovați nu este în concordanță cu și nu face niciun bine pentru mișcarea „Palestina Liberă”. Ideea că ar fi așa a alimentat un ciclu dureros de zeci de ani de represalii (niciun civil nevinovat, palestinian sau israelian, nu merită să fie o victimă) și ajută la perpetuarea ideii false că a fi pro-palestinian = antisemit.
Dacă suferi când îmi împărtășesc condoleanțe astăzi celor dragi, atât palestinieni, cât și evrei, îți trimit dragostea și puterea mea – oricine ești și oriunde te-ai afla.

Există o mulțime de sentimente complexe, personale și valide, dar fiecare om merită drepturi de bază, tratament și securitate; indiferent de naționalitatea, religia, etnia sau locul în care s-au născut
Știu că vorbele mele nu vor fi niciodată suficiente și nu vor vindeca rănile adânci ale atâtor suferinzi, dar mă rog pentru siguranța unor vieți nevinovate, întotdeauna”, a scris Gigi Hadid pe Instagram.

View this post on Instagram

A post shared by Gigi Hadid (@gigihadid)


Atât Gigi, cât și sora ei, Bella Hadid, susțin cauza palestiniană și au participat la marșuri și demonstrații. În mai 2021, Bella și Gigi au creat o mulțime de controverse în urma unei postări pe Instagram care spunea că Israelul nu este o țară, ci mai degrabă un pământ colonizat de colonizatori.

Bella a publicat o serie de desene în care israelienii erau numiți „ocupanți”, iar palestinieni „oprimați”.

​Sursa foto: Getty Images

În 2018, Gigi a scris pe Twitter: „Am mai spus-o și o voi spune din nou. Pentru mine, nu este vorba despre religie sau unul împotriva celuilalt – este vorba despre lăcomie”, folosind hashtag-urile „Palestina liberă” și „Free Gaza”, cu un emoji cu semnul păcii.
Ea a adăugat mai târziu: „Intenția mea nu este niciodată să mai despart grupurile în ură. Nu sunt împotriva nimănui. Sunt doar pro-coexistență.'

Tatăl fetelor, Mohamed Hadid, este un palestinian născut în Nazaret în noiembrie 1948, la patru luni după ce orașul a fost capturat de forțele israeliene. Familia a fugit în Siria și în cele din urmă la Washington DC. Are cetățenie iordaniană și americană.

Sursa foto: Sursa foto: Getty Images, Profimedia

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni