ß
Cazul lui Vlad Pascu, șoferul teribilist de la 2 Mai care a ucis doi tineri, se adâncește și mai tare! De curând a fost descoperită o filă din jurnalul său personal, în care își scria planurile de viitor înainte de accidentul care a devastat o țară întreagă.
Gallery
Divorțul părinților, dependența de substanțele ilegale și anturajul toxic și-au pus amprenta pe viitorul lui Vlad Pascu, aflat în arest după ce a provocat cumplita tragedie de la 2 Mai. Părinții victimelor tânărului inconștient își plâng și astăzi suferința, cer dreptate în fața autorităților și își pun bazele în legile românești.
Cazul de la 2 Mai a scos la iveală o poveste șocantă, cu familia Pascu protagonistă, iar pe zi ce trece apar și mai multe informații care întrec orice imaginație. Realitatea Plus a intrat în posesia unei pagini din jurnalul personal al lui Vlad Pascu, scrise înainte de accidentul de la 2 Mai.
La 19 de ani, șoferul care a spulberat două vieți își dorea să scape de dependența de droguri, să îmbunătățească relația cu tatăl său, să își convingă prietenii să aleagă alte drumuri, dar și să își găsească o parteneră pe care să o iubească cu adevărat.
„Am niște dorințe care mi-au venit și vreau să le scriu să văd care din ele se vor îndeplini cu timpul și care sunt doar vise.
1. Să scap de de dependența de droguri
2. Să mă refac emoțional
3. Să capete tata încredere adevărată în mine din nou
4. Să pot să mă detașez de prietenii mei falși
5. Să leg o legătură de prietenie cu Bemu
6. Să îl salvez pe Tudor de la ce face și să fiu un prieten mai bun cu Eric, pentru că l-am rănit emoțional și nu merita
7. Să găsesc iubirea față de o fată cu adevărat
8. Să fiu în stare să nu mai ascund nimic, deoarece nu pot fi sincer, deoarece eu cu adevărat sunt o persoană jalnică”, se arăta în jurnalul lui Vlad Pascu, potrivit sursei amintite.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea, Captură YouTube, Facebook, Stirileprotv.ro, Captura TikTok