ß
Jojo și Paul Ipate formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc și, din această vară, sunt soț și soție. Cei doi au fost uniți chiar de actorie și, de atunci, sunt de nedespărțit.
Gallery
Jojo și Paul Ipate iubesc actoria, dar au ajuns să se iubească datorită ei. Cei doi sunt împreună de nouă ani și și-au promis unul altuia să trăiască împreună, până la adânci bătrâneți.
Povestea lor a început pe platourile de filmare, dar nu au simțit dragoste în acele momente, însă atracția a fost puternică. Din acel moment, și-au dat seama că au o legătură specială și au evoluat atât de frumos împreună, încât, acum, formează o familie foarte frumoasă.
Mai mult decât atât, actrița este convinsă că proiectul cinematografic a avut loc doar pentru ca ei să se cunoască și să înceapă o relație.
„Ne-am cunoscut pe niște platouri de filmare. Noi credeam că nu va mai ieși filmul. Am zis mereu că acel film a fost făcut ca noi doi să ne întâlnim. Ne-am plăcut foarte mult la prima vedere, și la a doua vedere, și la a treia vedere și am ajuns până aici”, a declarant Jojo.
În cadrul unui interviu oferit pentru Viva, Jojo a mărturisit că una dintre reușitele relației este ca fiecare partener să cunoască defectele celuilalt și să își dea seama dacă poate sau nu să trăiască alături de ele.
În ceea ce îi privește pe ei, aceștia au învățat să accepte defectele celuilalt și, în acest fel, au putut să ajungă la aproximativ un deceniu de relație.
„Ca în orice cuplu care funcționează, trebuie să fii obișnuit și cu defectele celui de lângă tine, să-l apreciezi cu tot ce este.
Noi suntem OK cu defectele noastre, avem și simțul umorului, și ne și amuzăm să le scoatem în evidență, și facem și autoironie pe tema asta”, a mai precizat actrița.
Sursa foto: Facebook I Jojo- Cătălina Grama