ß
Víctor Amela, un scriitor spaniol, și-a organizat propria înmormântare, deși nu trecuse în neființă. Experiența i-a plăcut atât de mult, încât a mărturisit că ar fi vrut să stea mai mult.
Timp de o oră, Víctor Amela a stat îngropat sub pământ, pentru a vedea cum este experiența. Acesta a fost băgat într-un sicriu, iar un preot a ținut slujba specifică, în timp ce persoanele dragi au citit mai multe elogii.
Deși este o experiență pe care nu mulți ar dori să o trăiască, Víctor Amela a mărturisit că a fost un nou avânt pentru viață.
Mormântul a fost săpat în curtea fermei unde s-a născut și, înainte de începerea slujbei, bărbatul în vârstă de 63 de ani și-a luat rămas bun de la familie și de la prieteni. A comandat chiar și un sicriu, în care a stat timp de o oră, sub pământ.
„Prietenii mei m-au răsfățat. A fost minunat și m-am bucurat enorm. Când m-au acoperit și am fost lăsat în beznă, am auzit lopețile de pământ în timp ce cădeau pe sicriu. Pentru o secundă, am fost cuprins de panică, dar sentimentul a dispărut la fel cum a apărut.
După aceea, am început să mă relaxez și să mă bucur de experiență. Mi-aș fi dorit să pot sta acolo mai mult timp. M-am născut din nou. Vreau să trăiesc încă 40 de ani”, a declarat acesta, pentru o televiziune din Spania, conform Daily Star.
https://www.dailystar.co.uk/news/weird-news/man-buried-alive-funeral--31089332
Persoanele invitate la înmormântare și-au luat rolurile în serios. Acestea au plâns, au citit elogii și s-au purtat ca și când totul era real.
Scriitorul spaniol a recunoscut că l-a pasionat subiectul morții încă de când avea vârsta de 15 ani, ba chiar a folosit o tablă Ouija, întrebând spiritele când va înceta din viață. Acestuia i s-a spus că va muri la vârsta de 65 de ani, sfătuindu-i pe oameni să nu apeleze la această modalitate.
„Experiența propriei mele înmormântări m-a ajutat să nu mă mai gândesc la posibilitatea de a muri la 65 de ani, să întăresc legăturile de prietenie cu oamenii care mă iubesc și pe care îi iubesc”, a concluzionat acesta.
Sursa foto: Pexels