ß
Paul Nicolau, zis Pescobar, a vorbit despre relația pe care o are cu Larisa Popa, după ce s-a speculat că cei doi ar forma un cuplu.
În ultima perioadă, Pescobar s-a aflat în centrul atenției, după ce inspectorii ANPC au descoperit o serie de nereguli în restaurantele sale. Unele dintre ele au fost închise temporar, altele pe o perioadă mai lungă de timp, însă, cu toate acestea, nimic nu-l poate opri pe afacerist să se extindă și să-și ducă planurile la bun sfârșit.
Paul Nicolau are alături de el oameni care nu l-au dezamăgit niciodată, care îl ajută în afacerile lui și îi sunt alături necondiționat. Una dintre aceste persoane este Larisa Popa, tânăra manager de la locația din Herăstrău, care îi este alături lui Pescobar de aproximativ 7 ani. De multe ori s-a zvonit că cei doi ar avea o relație, însă nimic concret.
Acum, Paul Nicolau a vorbit despre relația pe care o are cu Larisa, tânăra care se află în echipa lui de 7 ani. Aceasta i-a fost alături lui Pescobar în aceste momente, după ce inspectorii ANPC au găsit nereguli în locațiile deținute de el.
Paul Nicolau a lămurit totul și a dezvăluit că Larisa este mâna lui dreaptă, lucrează la el de 7 ani și este o persoană foarte apropiată familiei sale.
„E un joc de marketing și este o persoană foarte apropiată familiei și businessului. Larisa lucrează la mine de șapte ani. A crescut cu businessul ăsta. E mâna mea dreaptă, să zicem așa. Om de încredere. Da, e mâna mea dreaptă. Eu dorm liniștit când Larisa e la restaurant”, declara Pescobar, în cadrul unui podcast.
Gallery