Radu Hossu, un consultant politic din Brașov, a fost decorat de Volodimir Zelenski cu distincția Ordinul de Merit, gradul III pentru contribuția sa la „consolidarea cooperării interstatale, sprijinirea suveranității statului și integrității teritoriale a Ucrainei, popularizarea statului ucrainean în lume”. Cum a reacționat românul.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat decretul de decorare pe 4 septembrie 2023. În mesajul său, șeful statului transmite că a decis să-l recompenseze pe Radu Hossu, „voluntar, corespondent, filantrop” din România pentru sprijinul acordat poporului ucrainean în timpul războiului.
Radu Hossu a fost în Ucraina în ultimul an și a transmis informații din cele mai fierbinți locuri afectate de război și s-a implicat în nenumărate acțiuni de ajutorare a populației locale.
„Cea mai mare onoare din viața mea: am fost decorat de Președintele Zelensky și în viitor voi primi distincția (aceasta este planul) pesonal din partea domniei sale!
Citez de pe site-ul președinției ucrainene: DECRET AL PRESEDINTEI UCRAINEI Nr. 556/2023
Pentru o contribuție personală semnificativă la consolidarea cooperării interstatale, sprijinirea suveranității statului și integrității teritoriale a Ucrainei, popularizarea statului ucrainean în lume, decretez: [...]
Pentru a fi distins cu Ordinul de Merit, gradul III: [...]
HOSSU Radu — voluntar, corespondent, filantrop, România [...]
Președintele Ucrainei V.ZELENSKY. 4 septembrie 2023”, a scris acesta pe Facebook.
Radu Hossu a transmis de la fața locului, pe rețelele sociale, ororile războiului, așa cum nu le-au trăit decât ucrainenii.
„Când pe 26.02.2022 am început să scriu Rezumatele de Noapte, nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge ca undeva în viitor să am șansa să-l cunosc pe cel mai căutat om din lume din acel moment, fiind numărul 1 pe lista de asasinate a FSB-ului.
Când am început strângerile de fonduri în August 2022, unde mii de oameni au donat pentru a ajuta civilii și militarii Forțelor Armate ale Ucrainei, nu mi-am imaginat că viața mi se va schimba în bine (împlinirea de sine) și în rău (trecând prin momente absolut inimaginabile pentru orice om), că împreună vom atinge, vom alina și vom pune umărul la salvarea a sute, poate mii de vieți. Vieți care până pe 24 februarie trăiau în relativă pace și care nu-și doreau decât ce ne dorim cu toții: să ne îndeplinim visurile, să ne creștem copiii, nepoții, să ne căsătorim, să iubim, să călătorim, să așteptăm weekend-ul, concediul, să ne înjurăm șeful sau dimpotrivă. Lucruri absolut normale.
Și totuși am făcut-o”, mai scrie românul.
Radu Hossu așteaptă să-l întâlnească în persoană pe Volodimir Zelenski și, „cândva în viitor”, să intre în posesia distincției.
Fotografii: Facebook/Radu Hossu
Vezi și VIDEO:
Gallery