ß
Călin Donca se află în arest preventiv, însă a găsit o cale de a transmite partenerilor de afaceri și investitorilor săi un mesaj prin care încearcă să-i liniștească. Antreprenorul este acuzat de infracțiuni economice și se teme că va pierde tot ce a acumulat până acum din cauza dosarului de la DIICOT.
Într-un clip video postat pe contul de YouTube al omului de afaceri, însă nelistat public, ci transmis doar apropiațiilor, Călin Donca dă asigurări investitorilor și partenerilor de business din domeniul energiei verzi că va face tot posibilul ca parteneriatele lor să nu fie afecatate de ancheta care îl vizează. Mai mult, brașoveanul susține că are încredere în justiție și că adevărul va ieși la iveală.
„Bună ziua! Știm că a trecut ceva timp de când nu am mai comunicat, însă nu ca urmare a lipsei de voință, ci a restricțiilor la care suntem supuși. Dorim pe această cale să informăm investitorii că vom face tot ce depinde de noi, atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere uman, pentru a duce la bun sfârșit toate proiectele pe care le avem în desfășurare.
Deși s-au ivit multe piedici birocratice, noi suntem persuasivi și vom duce la bun sfârșit tot ce ne-am propus împreună. Trecem printr-o perioadă grea din punct de vedere emoțional, însă avem încredere în justiție și considerăm că adevărul va ieși la iveală cât de curând”, se arată în mesajul audio/video care a ajuns în posesia publicației brasov.net.
Clipul, în care se fac afirmații la persoana a doua plural, lămurește situația operațională a celor 11 parcuri fotovoltaice amenajate de Donca cu banii colaboratorilor săi. Omul de afaceri recunoaște că doar unul dintre ele produce energie electrică, fiind racordat la rețeaua publică.
„Legat de parcul S1, s-a realizat construcția lui, montarea panourilor pe construcție de fier zincat, pe tălpi din beton. Panourile sunt conectate între ele, sunt legate pe stringuri la invertoare, apoi în panoul central, postul trafo este deja pregătit pentru a prelua energia produsă de parc.
Toată documentația necesară pentru autorizația de construcție pentru branșament electric a fost depusă la primăria Săcele. Momentan întâmpinăm piedici de ordin birocratic, amplificate de ancheta penală (...) Parcul S4 este pus în funcțiune, produce lunar, investitorii primesc bani”, se mai arată în clipul video.
Parcul fotovoltaic S1 este situat în imediata apropiere a locuinței de un milion de euro a lui Donca și, conform primarului din Săcele, nu este racordat la rețeaua națională fiindcă antreprenorul nu primise autorizația.
Conform autorităților locale, Călin Donca nu a primit autorizația de racordare deoarece nu și-ar fi achitat impozitele locale, în valoare de circa 5.500 de lei, și nu și-ar fi intabulat casa.
Totodată, susține primarul, casa „a fost impozitată din oficiu, pentru că el nu a declarat acel imobil”.
Fotografii: Călin Donca Instagram
Vezi și VIDEO:
Gallery