Celebrul rapper Guess Who a fost prins drogat la volan, în Capitală. Laurențiu Mocanu, pe numele lui real, ar fi consumat cocaină. Ce a declarat artistul din fața sediului poliției?
Miercuri, 27 septembrie, Guess Who a fost oprit în jurul prânzului, în Piața Victoriei, de poliție. Acesta se afla în mașină alături de iubit sa. Aflat în coloană, a trecut de un agent care l-a ignorat, însă norocul nu a fost de partea lui, căci al doilea agent l-a pus să oprească.
Guess Who a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv. Pe numele lui Laurențiu Mocanu a fost deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.336 alin 2 din Codul Penal, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.
Artistul a fost dus la INML pentru analize și se așteaptă rezultatele.
"La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 37 ani.
În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.336 alin 2 din Codul Penal", au transmis poliţiştii din Capitală.
Rapperul Guess Who a făcut primele declarații din fața sediului poliției, acesta a fost scurt și la obiect, fără să ofere alte detalii, însă nici nu a negat fapta săvârșită.
"Se aşteaptă nişte rezultate şi atât. O zi bună, la revedere", a fost singura declarație făcută de artist, potrivit unui site de știri.
La rândul său, impresarul artistului a fost reținut în declarații, precizând că nu știe despre ce este vorba și că Guess Who nu este genul de artist care să consume substanțe interzise.
„Abia acum am aflat. Acum două minute am aflat. N-am nicio declarație pentru că nu ştiu despre ce e vorba. Nu este genul de artist care să consume.”, a declarat Bogdan Niță, impresarul artistului, scrie aceeași sursă.
Laurențiu Mocanu nu se află la primele probleme cu legea, anul trecut, în Ajunul Crăciunului, rapperul a fost prin sub influența băuturilor alcoolice, atunci permisul i-a fost suspendat pe o perioadă de 3 luni.
Sursă foto: Facebook/ Captură video stirileprotv.ro
VEZI ȘI VIDEO
Gallery