ß
Un nou cuplu s-a format, aparent recent, la Hollywood și a luat prin surprindere pe toată lumea, după declarațiile unuia dintre actorii principali ai poveștii.
Rami Malek, în vârstă de 42 de ani, formează un cuplu cu Emma Corrin, 27 de ani. Cei doi au fost văzuți pentru prima dată sărutându-se în timp ce se aflau la o plimbare, în parc, împreună cu câinele.
Conform Daily Mail, surse apropiate celor doi au mărturisit că povestea lor de dragoste a început luna trecută, iar asumarea publică a relației a avut loc după mai multe întâlniri discrete ale acestora.
Mai mult decât atât, potrivit persoanelor care i-au surprins la plimbare, Emma și Rami păreau „fericiți și îndrăgostiți” și „nu încercat deloc să fie discreți sau să își ascundă relația”. Într-o fotografie obținută de The Sun, Emma și Rami au fost văzuți împreună la un restaurant, în aer liber, în timp ce „erau foarte pasionali și se priveau în ochi. S-au sărutat și nu părea să le pese cine îi poate vedea”.
Zvonurile despre relația lor au început să apară încă din luna iulie, când au fost văzuți împreună la concertul lui Bruce Springsteen, în Londra. Aceștia se îmbrățișau și, la un moment dat, părea chiar că Rami și-a pus mâna pe genunchiul Emmei.
În anul 2021, Emma Corrin a anunțat public faptul că este non-binară, fiind uimită de reacțiile negative de care s-a lovit din partea celor din mediul online.
„În mod naiv, poate, m-a luat prin surprindere câtă ură am primit pentru asta. A fost o adevărată confruntare cu realitatea”, a spus actrița, la acea vreme. Tocmai din acest motiv, Emma a mărturisit că trebuie să depună un efort mare, în încercarea de a găsi roluri non-binare pe care să le interpreteze.
„Nu sunt multe roluri non-binare. Trebuie să sprijinim scriitorii queer, să dezvoltăm proiecte și să primim aceste narațiuni în spațiul creativ”, a mai precizat Emma.
Sursa foto: Getty Images
VEZI ȘI VIDEO
Gallery