Călin Donca este arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acuzat de mai multe ilegalități. După ce vestea s-a aflat, mai multe persoane și-au exprimat opinia, unele dintre ele fiind de părere că ceva nu este în regulă cu afacerea sa.
Recent, Alex Bodi a postat un video, pe contul lui de TikTok, criticând atitudinea unei anumite persoane, care, după ce a aflat de momentele tensionate prin care trece Călin Donca, s-a retras.
Deși nu a dat niciun nume, comentariile s-au îndreptat către Dorian Popa, mulți dintre fanii afaceristului fiind convinși că despre el este vorba.
Săptămâna trecută, la scurt timp după ce arestarea lui Călin Donca a fost prelungită de la 24 de ore la 30 de zile, Dorian Popa a declarat, public, faptul că începe să aibă niște semne de întrebare și nu știe ce se va întâmpla cu banii investiți, deși Orianda, soția sa, l-a asigurat că nimic nu este adevărat.
„Ce fel de om poți să fii când te dai prieten cu cineva doar la bine, petreceri, distracții, încasezi și bani. Stai cu omul acela la masă, calci în casa lui, îi cunoști familia, iar, când omul respectiv are probleme, ești primul care se dezice de el. Și asta gratis, doar că îți țâțâie chiuloasa.
Ce fel de caracter poți să ai tu ca om, ca bărbat? Și, pe deasupra, mai vorbești și de Dumnezeu, de credință de suflet curat, când tu ești cel mai mare Iuda.
Morala: aveți grijă pe cine țineți lângă voi, cui îi dați să mănânce pentru că omul acesta este primul care se va răzvrăti împotriva ta gratis”, a spus Alex Bodi, pe contul său de TikTok.
@officialbodialex #foryou #video #fyp #life #facts #alexbodi ♬ sunet original - Alex Bodi
O altă reacție a venit și din partea avocatului Adrian Cuculis, care, zilele trecute, a mărturisit, pentru un post de televiziune, că, cel mai probabil, și alte persoane care au investit vor ieși în față și vor spune că au fost păcălite, urmând modelul lui Dorian Popa.
Gallery