ß
Omul de afaceri Paul Nicolau (Pescobar) își consolidează businessul după scandalul cu ANPC. Antreprenorul a dezvăluit că a avut numai de câștigat după ce instituția i-a închis temporar trei restaurante din lanțul „Taverna Racilor”.
Pescobar a făcut scandal după ce ANPC i-a închis temporar trei restaurante, din cauza unor produse care ar fi fost expirate și a condițiilor improprii de depozitare a acestora. Deși s-a plâns că decizia ANPC va afecta sute de angajați, omul de afaceri dă de înțeles că a avut numai de câștigat de pe urma popularizării evenimentelor care l-au adus în atenția autorităților.
Pescobar a „inundat” internetul cu imagini de la redeschiderea restaurantului Taverna Racilor din Timișoara și a anunțat inaugurarea unei noi locații la Cluj-Napoca.
Într-un clip postat pe Instagram, afaceristul a mărturisit că a reușit să „aterizeze” în picioare, datorită promovării gratuite de care a beneficiat în ultima perioadă.
„Vreau să mulțumesc tuturor televiziunilor care m-au ajutat în zilele astea să-mi cresc brand awareness-ul (notorietatea brandului - n. red.). 70.000 de noi followeri am acumulat pe TikTok, atât s-a putut, e bine rău de tot. Și pe Instagram vreo 5.000. Bine rău de tot. Tot ce vreau e... plecăciune, mersi mult de tot. Mă costa mult să fac reclama asta, așa că m-ați ajutat. Mersi frumos”, a spus afaceristul pe Instagram.
Inspectorii ANPC au suspendat actitivatea restaurantelor Taverna Racilor din Timișoara, București și Snagov și au aplicat sancțiuni dure. Conform instituției, inspectotii au găsit mizerie și sute de kilograme de pește și fructe de mare depozitate în condiții improprii, spații frigorifice și congelatoarele care nu aveau elemente de identificare-caracterizare și produse care depășiseră termenul-limită de consum.
Vezi poze de la controlul ANPC în GALERIA FOTO de mai sus!
Omul de afaceri a negat cele prezentate de ANPC, afirmând că va da în judecată instituția, la timpul potrivit. La scurt timp după ce a fost obligat să suspende activitatea restaurantului din Herăstrău, Pescobar a ajuns la spital cu probleme de sănătate.
„Dragilor, al vostru Pescobar vă anunță că e ok. Dar în momente grele, în perioade grele, mai ai nevoie și de ajutorul clinicii, unde vin și-mi iau puterea asta corporală.(..) Așa că va zice Pescobar al vostru că lupta n-a încetat”, scria atunci omul de afaceri.
Fotografii: Instagram/ANPC
Vezi și VIDEO:
Gallery