ß
Aaron Fletcher, care și-a petrecut ultimii 15 ani pregătindu-se pentru ceea ce el crede că este sfârșitul iminent al lumii, susține că a ales o dietă modestă, pe bază de lapte de oaie.
Acesta avea 20 și ceva de ani când a hotărât să plece de acasă și să trăiască într-o căruță, la limita subzistenței. Acesta consumă în principiu lapte de oaie, provenit de la companioanele sale de încredere, care mai trag din când în când la căruță.
”Totul este construit pentru a se potrivi corpului meu”, explică Fletcher felul în care a conceput casa mobilă. Bărbatul a ales acest stil de viață după ce s-a convins că societatea, în felul în care funcționează, nu mai are mult până să se prăbușească.
”La fiecare 40o de ani, societatea colapsează, iar noi am depășit cu mult termenul”, spune el.
Bărbatul crede că soluțiile sale sustenabile pot ajuta milioane de oameni, când va veni criza. ”Viața mea este un experiement continuu”, declară Fletcher.
Pe lângă faptul că-i oferă lapte și un mijloc de transport, oile îi dăruiesc lui Fletcher și lână lor. Bărbatul spune că o singură oaie îi dă suficientă lână pentru un hanorac gros, care îl ține cel puțin 5 ani. Din restul de lână, omul își face pături și chiar și hârtie igienică.
Pentru a-și suplimenta dieta, Fletcher vânează ocazional animale precum ratoni, coioți, vulpi, pe care îi gătește la un cuptor solar, cumpărat online.
Acesta evită banii, optând în schimb să muncească la ferme pentru mâncare și un loc de dormit noaptea.
Fletcher nu este chiar desprins de lumea reală. Acesta se folosește de YouTube pentru a le arăta altora stilul lui de viață, iar canalul lui reprezintă o mică, dar constantă sursă de venit.
De asemenea, mai vinde înghețată cu lapte de oaie pentru suma de 5 dolari.
Gallery