ß
Să ai grijă ca toată casa să fie încălzită și confortabilă a ajuns să fie greu de realizat. Prețurile la gaz au tot crescut, iar o centrală clasică parcă nu mai este atât de bună și magică precum era odată. Pe lângă prețul mai mare pe care îl plătești la gaze, și planeta are de suferit de pe urma acestei metode de încălzire. Gândește-te că nu doar tu folosești o centrală pe gaz, ci și majoritatea oamenilor de pe planetă. Și dacă mulți oameni folosesc această metodă, asta înseamnă foarte multă exploatare a resurselor naturale și multă poluare. Tocmai de aceea, având în vedere schimbările climatice, să încercăm să facem tot ce ține de noi pentru a mai lăsa planeta să respire puțin, la propriu, dar și la figurat.
Așa că, dacă ai ajuns la acest articol din întâmplare sau chiar îți căutai o altă metodă de încălzire a casei, ai noroc. În acest articol o să vorbim despre pompa de căldură aer apă și de ce să o alegi.
Probabil că nu ai mai auzit termenul de pompă de căldură aer apă, așa că, o să îți explicăm în termeni simpli ce este și cum funcționează. Promitem să nu folosim prea mulți termeni de specialitate. Astfel, o pompă de căldură aer apă îți încălzește casa, extrăgând aerul din exterior, pe care îl încălzește, iar mai apoi îl trimite peste tot în instalație. Uite, ca să fie mai simplu, gândește-te la pompa de căldură aer apă ca la un aparat de aer condițioant cu unitate exterioară. Ia aerul de afară, îl încălzește, doar că dă tot aerul cald pe care l-a prelucrat către calorifere, ventiloconvectoare, încălzirea din pardoseală sau chiar către un boiler.
Acum că ai înțeles puțin mai bine ce este o pompă de căldură aer apă, hai să vedem și cei trei pași simplificați prin care funcționează.
Mai întâi, pompa de căldură aer apă extrage aerul exterior și îl trece printr-un sistem colector prin care circulă antigel. Aici este foarte importantă diferența de temperatură.
După, temperatura este crescută de către un agent frigorific care vaporizează. Și aici intervine compresorul care comprimă aburul și crește temperatura. Aici este foarte important aerul care devine cald și este gata să fie trimis mai departe în circuit.
Ultimul pas are ca actor principal agentul frigorific, care transferă căldura către circuitul de încălzire, iar mai apoi către tot sistemul din casă. După ce căldura a ajuns la toate aparatele, cea rămasă este transferată către un vaporizator care răcește aerul respectiv pentru a reintra în circuit.
Comaprativ cu o centrală clasică pe gaz, pompa de căldură aer apă nu consumă aproape nimic. Până la urmă își extrage majoritatea energiei din aer. Așa că, nu o să plătești aproape nimic la factura de energie. Totuși, ar trebui să ai grijă la câteva aspecte importante.
De pildă, dimensiunea casei tale este un factor foarte important. O casă mare și cu multe camere are nevoie și de mai multă aparatură și de mai multă căldură. Așa că, dacă ai o casă destul de mare, o să ai nevoie de mai multă energie, ceea ce înseamnă și un consum mai mare.
Ar mai trebui să ții cont și de cât de bine este izolată casa ta. Dacă ai o casă care nu este foarte bine izolată, se va pierde mult mai repede căldura, iar asta rezultă tot într-un consum mai mare de energie, deoarece pompa de căldură aer apă va trebui să mențină mereu o temperatură constantă.
Cel mai mare avantaj este economia pe care o faci și faptul că reduci emisiile de CO2. Pe lângă asta, nu trebuie să îi faci aproape nimic. Dezavantajul este însă prețul destul de mare al acesteia.